Udrea: E bine că ACL are un candidat, aşteptăm să prezinte viziunea sa despre independenţa justiţiei

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni, că este bine că ACL şi-a anunţat candidatul şi că Mişcarea Populară aşteaptă ca acesta să prezinte viziunea sa privind independenţa justiţiei, întrucât dreapta are nevoie de un candidat care să ducă mai departe proiectele lui Traian Băsescu.

165 afișări
Imaginea articolului Udrea: E bine că ACL are un candidat, aşteptăm să prezinte viziunea sa despre independenţa justiţiei

Elena Udrea (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Anunţarea candidatul ACL este un punct câştigat pentrru această alianţă, pentru că au reuşit să-şi desemneze candidatul. Să sperăm că vor reuşi acum să prezinte şi un program al acestui candidat", a declarat Elena Udrea, într-o conferinţă de presă, după şedinţa Consiliului Executiv Naţional al PMP.

În opinia sa, în acest moment dreapta "are nevoie de un candidat care să ducă mai departe proiectele începute în vremea actualului preşedinte, în vremea lui Traian Băsescu". "Dreapta a câştigat atât în 2004 cât şi în 2009 pentru că s-a unit în jurul valorilor susţinute de Traian Băsescu, şi anume independenţa justiţiei, statul de drept, lupta cu marii baroni. Deci sunt valori pe care actualul candidat al dreptei, cel care va intra în turul doi, este obligat să le susţină în continuare, să le afirme, să lupte pentru ele. Aşteptăm ca cel care a fost desemnat candidatul ACL să ne prezinte şi viziunea pe care o are legat de independenţa justiţiei", a afirmat Udrea.

Preşedintele PMP a spus că "bătălia" pentru alegerile prezidenţiale se va duce "pe o temă extrem de actuală şi care va marca măcar următorii 5 ani din istoria acestei ţări, şi anume independenţa justiţiei", ea susţinând că în cazul în care Victor Ponta va ajunge la Cotroceni "vom uita de independenţa justiţiei".

Totodată, Elena Udrea şi-a exprimat speranţa că toţi candidaţii de centru-dreapta "vor găsi înţelepciunea ca în turul 2 să se susţină reciproc pentru a nu lăsa ţara pe mâna celor care sunt în stare să omoare democraţia în stradă".

Întrebată dacă PMP îl va susţine în turul 2 pe Klaus Iohannis, Udrea a spus că în turul 2 va intra candidatul Mişcării Populare, "candidatul care va putea primi sprijinul preşedintelui Traian Băsescu".

"În orice caz, e important ca în turul 2 voturile să meargă către candidatul care poate garanta independenţa justiţiei şi stat de drept în România pe mai departe", a completat Elena Udrea.

Întrebată dacă Iohannnis "se califică" pentru sprijinul PMP, Elena Udrea a precizat că nu a înţeles foarte bine declaraţia de luni a acestuia cu privire la "adevărata independenţă a justiţiei".

"Mie mi se părea că sună aşa: adevărata mamă Omida. Deci independenţa justiţiei este independenţa justiţiei, nu poate fi adevărata independenţă a justiţiei, aia pe care o pretinde PNL, şi nu cea de astăzi", a punctat Udrea.

Referitor la candidatul PMP la prezidenţiale, Cristian Diaconescu, liderul formaţiunii a spus că acesta îşi va prezenta programul la sfârşitul lunii august.

Candidatul ACL la funcţia de preşedinte al României, Klaus Iohannis, a precizat, luni, că, dacă va fi ales şef de stat, va garanta direcţia occidentală, orientată spre Vest, a României, precum şi independenţa Justiţiei, precizând că în aceste două zone va gira parcursul de până acum.

"Independenţa justiţiei este fără îndoiala un câştig al ultimilor ani, care trebuie apărat şi consolidat. România occidentală nu poate funcţiona fără o justiţie cu adevărat independentă, chiar dacă ea atinge politicieni, grupuri de interese, oameni care s-au obişnuit să folosească funcţia publică în interes personal. Preşedintele României va fi principalul garant că acest proiect este ireversibil", a precizat Iohannis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici