USL şi PDL, ultimele mitinguri de campanie. Băsescu: Noi nu vom merge la referendum să validăm lovitura de stat; Antonescu: Votaţi fără ură, România vrea dragoste

USL şi PDL încheie campania pentru referendum cu câte un miting de amploare în Bucureşti. Mitingul USL se desfăşoară la Romexpo, iar susţinătorii lui Traian Băsescu s-au adunat în Piaţa Revoluţiei

2872 afișări
Imaginea articolului USL şi PDL, ultimele mitinguri de campanie. Băsescu: Noi nu vom merge la referendum să validăm lovitura de stat; Antonescu: Votaţi fără ură, România vrea dragoste

USL şi PDL, ultimele mitinguri de campanie (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

  • Băsescu: E esenţial ca Ponta şi Antonescu să părăsească funcţiile după 29 iulie

Traian Băsescu a ţinut să explice de ce discursul utilizat de Crin Antonescu şi Victor Ponta în relaţia cu partenerii europeni este "antinaţional".

Băsescu a menţionat că, prin Tratatul de aderare la UE, România s-a angajat să respecte valorile democratice, adică instituţii care funcţionează independent, o justiţie independentă, o ţară în care politicienii nu sunt deasupra legii, ci sunt egali în faţa legii cu orice cetăţean.

"Ei nu vor o astfel de Românie. Ei vor o Românie care să nu îndeplinească aceste valori, dar respectarea acestor valori ne menţine în clubul ţărilor civilizate şi ne garantează susţinerea financiară a statelor membre mai bogate decât noi pentru agricultură, pentru autostrăzi, pentru mediu, pentru educaţie şi multe alte avantaje. Ni se cere un singur lucru - respectaţi valorile europene. Oamenii aceştia, prin modul în care au decapitat structurile statului român, sunt recunoscuţi a fi incapabili de democraţie. De aceea, ziua de 29 este fundamentală pentru a demonstra Europei că românii sunt deasupra clasei lor politice. Prin atitudine, românii pot respinge ceea ce Antonescu şi Ponta au comandat să se întâmple pe 6 iulie în Parlamentul României", a mai spus Traian Băsescu.

El a continuat spunând: "Să nu existe dubii: în România a avut loc o lovitură de stat utilizându-se mijloace aparent legale".

"Aceste acţiuni fac din România un stat care nu mai poate fi considerat stat de drept. De aceea, este esenţial ca Antonescu şi Ponta să părăsească funcţiile după data de 29", a susţinut Băsescu.

Preşedintele suspendat a adăugat că "ziua de 29 iulie este ziua în care poporul român îşi va proba maturitatea democratică".

"Dacă, prin votul românilor, propunerea pe care cei 256 de parlamentari au făcut-o va fi respinsă, va fi proba că poporul român a avansat consistent în democraţie şi că nu mai permite abuzurile politicului. Indiferent care va fi rezultatul referendumului, eu am conştiinţa împăcată, am făcut tot ce a ţinut de mine pentru democratizarea instituţiilor statului român, pentru creşterea prestigiului României în interiorul UE şi al NATO. Dacă va fi să plec, sunt împăcat, dacă va fi să rămân, mergem mai departe împreună", le-a mai spus Traian Băsescu participanţilor la miting.

  • Ponta: Trebuie să spunem "Da" pentru a-l vedea pe Băsescu la închisoare, alături de Videanu

"Împreună cu ceilalţi colegi am spus că trebuie să oprim contractele cu băieţii deştepţi, cei care prin Videanu l-au plătit pe Băsescu în toţi aceşti ani ca să fure peste un miliarde de euro. Trebuie să spunem «Da» pentru a-l da jos pe Traian Băsescu şi pentru a-l vedea la închisoare pe Băsescu cu Videanu, pentru banii furaţi", a spus Ponta.

Victor Ponta a făcut referire şi la vila Dante, despre care a spus că Traian Băsescu a vrut să şi-o atribuie şi a întrebat mulţimea dacă acolo ar trebui să stea Băsescu, răspunsul oamenilor fiind "la puşcărie".

"Aţi văzut unde voia să stea Băsescu, în ce casă? Unde trebuie să stea Băsescu?", a spus Ponta, mulţimea răspunzându-i: "La puşcărie, Băsescu la puşcărie".

Ponta a mai spus că Băsescu trebuie dat jos prin votul cetăţenilor, urmând ca justiţia să-l trimită "acolo unde îi este locul".

"Eu mi-am făcut datoria şi am luat casa luxoasă. Dumneavoastră trebuie să votaţi «DA» şi justiţia trebuie să-l trimită acolo unde merită cu adevărat", a mai spus Ponta.

  • Băsescu: Noi nu vom merge la referendum să validăm lovitura de stat

Băsescu a citit din protocolul atribuit liderilor USL şi Consiliului Naţional al Societăţii Civile (CNSC), care ar fi fost semnat şi de preşedintele Sindicatul Cadrelor Militare Disponiblizate, Mircea Dogaru.

"Rezerviştii nu sunt reprezentaţi de acest colonel anarhist aflat în solda lui Voiculescu. Aceasta este misiunea principală a domnilor Ponta, Antonescu, Constantin: să desfiinţeze instituţiile care luptă împotriva corupţiei. Pentru ei, perspectiva puşcăriei e cea pe care n-o pot accepta, pentru că încă mai gândesc că într-o ţară care a intrat de 5 ani în UE ceasul mai poate fi dat înapoi. Ăştia sunt oameni care astăzi deţin puterea în România, oameni care au toate uşile închise", a mai spus Traian Băsescu.

Preşedintele suspendat a adăugat că poporul român nu vreo o ţară izolată.

"De aceea, trebuie să le spunem acestor oameni, prin atitudinea noastră, prin modul de a ne manifesta în 29 că a venit vremea să plece din politică. Noi nu vom merge să le validăm lovitura de stat din perioada 3-6 iulie", a spus Băsescu.

Traian Băsescu a susţinut că Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Dan Voiculescu "şi alţii ca ei" încearcă să-şi pună pavăză în faţa loviturii de stat votul poporului român.

"Aşa cum au minţit când erau în opoziţie, acum încearcă să atragă poporul român în poziţia de a le apăra nelegiuirile. De aceea, îndemnul meu este: nu mergeţi să le validaţi referendumul celor 256 de parlamentari care vor să ascundă lovitura de stat sub votul democratic al românilor", i-a îndemnat Traian Băsescu pe participanţi.

În finalul discursului, încheiat cu formula "La revedere! Ne vedem la Cotroceni!", Băsescu a primit de la tineri "flacăra democraţiei" şi şi-a pus o şapcă marinărească pe cap, primită de la unul dintre participanţi.

  • Băsescu: Nici în 2007, nici acum nimeni nu a putut să-mi spună ce articol din Constituţie am încălcat

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a venit la mitingul din Piaţa Constituţiei alături de soţia sa, cu care a urcat pe scena de unde s-a adresat mulţimii.

El a spus că în 6 iulie 2007 a fost suspendat pentru că ar fi încălcat Constituţia, iar atunci niciun politician, niciun jurnalist şi niciun cetăţean al ţării nu au reuşit să îi spună ce articol din Constituţie a încălcat.

"Am acum o întrebare pe care am pus-o şi în 2007, când am fost suspendat din funcţie prin votul Parlamentului din 6 iulie. Au spus ei împotriva avizului Curţii Constituţionale că aş fi încălcat Constituţia. Pe atunci niciun politician, niciun jurnalist şi niciun cetăţean al acestei ţări nu a reusit să-mi spună ce articol din Constituţia României am încălcat. Ştie cineva din această piaţă care este articolul din Cosntituţie pe care l-am încălcat?", a afirmat Traian Băsescu

El a spus că nu ştie ce articol din Constituţie a încălcat, dar ştie că a încălcat "ceea ce oamenii politici de după revoluţie cred că trebuie să fie o lege nescrisă - aceea de a fi intangibili pentru justiţie".

  • Antonescu: Eu nu mai am ce căuta în politică dacă nu vom fi 9 milioane de români curaţi, în picioare

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, joi, la mitingul de la Romexpo, că el nu mai are ce căuta în politică dacă la referendum nu vor fi 9 milioane de "români curaţi, în lumină, în picioare".

Antonescu a spus la mitingul USL că oamenii plătiţi gras din bani furaţi, Traian Băsescu au o problemă, dacă Antonescu se ţine sau nu de cuvânt.

"Mă ţin de cuvânt şi spun încă o dată clar: Traian Băsescu, nu am pus niciun pariu cu tine, pentru că eşti un mincinos. Am pus rămăşag cu mine şi cu onoarea mea. Ori tu, ori eu. Eu nu am minţit niciodată, eu nu mă mint pe mine şi nu mint oamenii care şi-au pus speranţa în mine şi în cei cu care am construit toate aceste lucruri. Eu nu mai am ce căuta în politică dacă nu vom fi nouă milioane de români curaţi, în lumină, în picioare", a spus Antonescu.

El i-a îndemnat pe români să vină la vot şi, chiar dacă au suferit şi au fost umiliţi şi sfidaţi, să voteze fără ură.

"Votaţi fără ură, România vrea dragoste, bunătate, omenie. Votaţi cu sufletul deschis, votaţi de mână cu Dumnezeu şi cu soarta acestei ţări. Nu am nicio îndoială, duminică veţi vedea toţi chipul luminat al României. Aşa să ne ajute Dumnezeu, români", a mai spus Antonescu.

  • Blaga: PDL a hotărât să spună "nu" referendumului; Macovei: Nu trebuie să mergem la vot

"Am venit azi atâţi să fim alături de Traian Băsescu, preşedintele ales al României, care de luni îşi va relua locul la Cotroceni, acolo unde l-au ales românii", a spus el.

Blaga a arătat că PDL a hotărât "să spună nu referendumului". "Nu putem valida prin votul nostru un şir de fărădelegi", a continuat el.

Şi europarlamentarul PDL Monica Macovei a îndemnat, în intervenţia sa, la neparticipare la referendum. 

"Bună ziua, români, nu trebuie să mergem la referendum, pentru că acesta nu e un referendum, e o viclenie a USL, o capcană pe care o întinde cetăţenilor României pentru a lua toate puterile în stat", a susţinut ea.

  • Mitingul PDL pentru susţinerea lui Băsescu a început. Organizatorii spun că sunt 9.000 de oameni

Mitingul organizat de PDL în Piaţa Revoluţiei din Capitală a început, la manifestare fiind, potrivit organizatorilor, 9.000 de oameni.

Majoritatea participanţilor sunt îmbrăcaţi în alb. De asemenea, unii dintre ei au şepci marinăreşti pe cap.

Pe scenă se află liderii PDL Vasile Blaga, Cristian Preda, Monica Macovei, Theodor Stoloja, precum şi Mihai Răzvan Ungureanu şi Mihail Neamţu.

De asemenea, urmează să le vorbească participanţilor şi preşedintele suspendat, Traian Băsescu.

  • Mitingul USL a început cu hitul "Pleacă, mâine o să-mi treacă".Organizatorii: 35.000 oameni prezenţi

Cei care participă la mitingul USL au asistat la un concert susţinut de Antonia, care a cântat melodia "Pleacă, mâine o să-mi treacă", aceasta fiind urmată de o reprezentanţie a Loredanei. De asemenea, pe scena de la Romexpo este aşteptată trupa Vunk, care va interpreta melodia "Vreau o ţară ca afară".

După acest concert, va începe partea politică a mitingului USL.

Majoritatea participanţilor la miting poartă tricouri albe, inscripţionate cu "BĂ!SE taie salariile, demite-l", "BĂ!SE taie pensiile, demite-l", dar şi şepci albe pe care scrie "DA". Aceştia au adus şi pacarte pe care scrie "Hai la referendum", "Demite-l pe Băsescu", "Eu decid", "Vin la referendum", "DA, votez", "Demite-l".

La eveniment sunt aşteptaţi să ţină discursuri preşedintele interimar, Crin Antonescu, premierul Victor Ponta, dar şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici