Vadim despre constatările CNSAS faţă de doi deputaţi PRM: Nişte mizerii

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a calificat, vineri, drept "mizerii" notele de constatare a calităţii de fost colaborator al Securităţii emise de CNSAS pentru deputaţii PRM Aurel Ioan Rus şi Dumitru Avram.

20 afișări
Imaginea articolului Vadim despre constatările CNSAS faţă de doi deputaţi PRM: Nişte mizerii

Vadim despre constatările CNSAS faţă de doi deputaţi PRM: Nişte mizerii (Imagine: Mediafax Foto)

"Este o adevărată mârşăvie să fie atacat un partid parlamentar cu astfel de mizerii", a afirmat liderul PRM în conferinţa de presă săptămânală.

Pe de altă parte, Vadim Tudor s-a întrebat de ce a tăcut CNSAS "atât timp cât a fost viu şi vorbeşte acum, când e mort". El a arătat că CNSAS a murit prin decizia Curţii Constituţionale şi că premierul Călin Popescu Tăriceanu a încercat degeaba să-i facă respiraţie gură la gură.

Doi parlamentari PRM au primit, în şedinţa de joi a Colegiului CNSAS, note de constatare care atestă calitatea lor de foşti colaboratori ai Securităţii, documentele ce-i vizează urmând a fi trimise la instanţă pentru un eventual proces, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din CNSAS.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici