Vadim Tudor îşi doreşte un premier de profesie economist

Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor a declarat, vineri, că dintre toate numele vehiculate pentru funcţia de premier îl va susţine "pe cel de profesie economist", sugerând, astfel, sprijinul PRM faţă de Theodor Stolojan (PD-L) sau Mugur Isărescu.

15 afișări
Imaginea articolului Vadim Tudor îşi doreşte un premier de profesie economist

Vadim Tudor îşi doreşte un premier de profesie economist (Imagine: Mediafax Foto)

"Dintre cele trei nume vânturate (Călin Popescu Tăriceanu, Mircea Geoană şi Theodor Stolojan-n.r.), îl voi susţine pe cel de profesie economist. Nu-i dau nume, poate să se numească şi Fulgerică", a spus Vadim Tudor, într-o conferinţă de presă, arătând că Tăriceanu şi Geoană ar trebui să rămână "manechini".

Liderul PRM a precizat că, în cazul în care PRM va intra în Parlament şi "nu se vor fura alegerile", dacă va fi invitat la negocieri, "va alege răul cel mai mic" dintre propunerile pentru funcţia de premier.

Vadim Tudor a spus, pe de o parte, că i-ar susţine pe Stolojan sau pe Isărescu pentru funcţia de premier, iar, pe de altă parte, a arătat că "este prematur" să se pronunţe, menţionând că, "la nivel de principii", optează pentru un prim-ministru de profesie economist.

"Este prematur sã vorbim de acum. Am spus la nivel de principii – între un economist şi un inginer, noi optăm pentru profesia economistului", a ţinut să precizeze C.V.Tudor.

Liderul PRM a mai spus că, în Constituţie, "scrie negru pe alb" că premierul este desemnat din cadrul unui partid şi nu al unei alianţe, arătând, astfel, că Mircea Geoană, susţinut de Alianţa PSD-PC, nu are şanse să devină prim-ministru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici