Vălean, despre Antonescu-prezidenţiabil: Are ce-i trebuie, dar vedem ce va hotărî partidul

Europarlamentatul PNL Adina Vălean a declarat, vineri, despre şansele lui Crin Antonescu de a fi prezidenţiabilul formaţiunii, că ”acesta are ce-i trebuie”, dar ”rămâne să se vadă dacă partidul, colegii, noua formaţiune care se va crea va hotărî într-un fel sau altul”.

229 afișări
Imaginea articolului Vălean, despre Antonescu-prezidenţiabil: Are ce-i trebuie, dar vedem ce va hotărî partidul

Vălean, despre Antonescu-prezidenţiabil: Are ce-i trebuie, dar vedem ce va hotărî partidul (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Adina Vălean a spus că, indiferent cine va fi prezidenţiabilul PNL, speră ca acesta să câştige alegerile pentru Preşedinţia României.

”Ăsta este dezideratul. (...) Ceea ce este important pentru noi este să ne consolidăm în dreapta politică europeană, iar fuziunea cu PDL este un pas esenţial, ce ne va da mai multă forţă, şi cred, în ceea ce am văzut în colaborarea de până acum în PPE, care s-a dovedit a fi foarte onestă, că vom putea construi împreună şi un candidat la Preşedinţie, oricare ar fi el, cred că ar trebui să fie al PNL”, a spus europarlamentarul PNL.

Întrebată dacă Crin Antonescu are ce îi trebuie să fie prezidenţibilul dreptei, Vălean a răspuns: ”Are ce îi trebuie. Sunt convinsă. Dacă are şanse, rămâne să vedem dacă partidul, colegii, noua formaţiune care se va crea va hotărî într-un fel sau un celălalt. Orice aş spune eu ar fi interpretabil şi aş prefera să mă abţin”.

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, joi seară, că partidele de dreapta au în prezent, în mod concret, două opţiuni valabile pentru candidatul la prezidenţiale, în persoana sa şi a lui Klaus Iohannis, precizând însă că personal nu doreşte să intre în această cursă, dar nu exclude.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici