Prima pagină » Politic » Vanghelie: Am auzit de racolări de la foarte mulţi din PDL

Vanghelie: Am auzit de racolări de la foarte mulţi din PDL

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, luni, înaintea BPN al PSD, că liderii partidului cunoaşteau foarte clar că preşedintele Traian Băsescu ar intenţiona să racoleze parlamentari de la PSD şi PNL.
Vanghelie: Am auzit de racolări de la foarte mulţi din PDL
24 aug. 2009, 13:34, Politic

Întrebat despre pretinsa încercare a PDL de a racola 18 parlamentari PSD, aşa cum aprecia o notă strategică a echipei de campanie a PSD, apărută, duminică, în presă, Vanghelie a răspuns: "Am auzit de la foarte mulţi colegi din PDL. Am spus acum vreo trei săptămâni foarte clar că asta este intenţia lui Traian Băsescu. Intenţia domnului preşedinte Băsescu este de a încerca să racoleze pe anumite pârghii parlamentari de la PSD şi de la PNL şi de intenţia asta se cunoaşte foarte clar".

Întrebat de ce ar dori PDL să racoleze parlamentari de la PNL şi PSD, el a răspuns: "Păi ca să încerce să facă o majoritate. Ăsta e mecanismul".

Premierul Boc ar intenţiona să o remanieze pe ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la 1 septembrie, iar PDL tatonează 18 parlamentari PSD pentru a-i racola şi determina ruperea coaliţiei, sunt câteva scenarii luate în calcul de PSD, potrivit unei note a staff-ului de campanie prezidenţială.