Vanghelie: Sunt unii candidaţi la preşedinţia PSD care dimineaţa merg la Cotroceni

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, vineri, înaintea CExN, că există unii candidaţi la preşedinţia partidului care merg dimineaţa la Cotroceni şi apoi vin la partid să facă "jocurile" lui Traian Băsescu.

23 afișări
Imaginea articolului Vanghelie: Sunt unii candidaţi la preşedinţia PSD care dimineaţa merg la Cotroceni

Vanghelie: Sunt unii candidaţi la preşedinţia PSD care dimineaţa merg la Cotroceni (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Vanghelie a acuzat, fără a da nume, că ar exista unii candidaţi la şefia PSD care ar purta discuţii cu Traian Băsescu şi cu PDL pentru a obţine "tot felul de avantaje".

"Se pare că mesajul domnului Traian Băsescu din campanie continuă şi se pare că tot ceea ce am spus eu este adevărat. Unii se duc dimineaţa la Cotroceni şi după-amiaza vin la noi. Dacă ar veni doar la noi ar mai fi cum ar fi, dar din păcate sunt şi candidaţi la funcţia de preşedinte al partidului", a spus el.

Vanghelie a evitat să dea nume. El a declarat că ar exista "un interes major" din partea lui Traian Băsescu şi a PDL de a-l schimba pe Mircea Geoană de la conducerea partidului.

"Este evident că nucleul mai dur care l-a scos preşedinte pe Traian Băsescu încearcă să poarte discuţii cu diverse persoane de la noi, încât să le promită tot felul de avantaje pentru a face jocurile într-un anumit fel", a mai spus Vanhghelie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici