Vanghelie: Trebuie să facem toate demersurile juridice ca Băsescu să nu fie proclamat dictator

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, joi, că PSD trebuie să facă toate demersurile de natură juridică pentru ca Traian Băsescu să nu fie proclamat "dictatorul României".

21 afișări
Imaginea articolului Vanghelie: Trebuie să facem toate demersurile juridice ca Băsescu să nu fie proclamat dictator

Vanghelie: Trebuie să facem toate demersurile juridice ca Băsescu să nu fie proclamat dictator (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

"Eu cred că, cu puţin noroc, putem să câştigăm procesul la Curte, pentru că sunt prea multe fraude şi, în momentul de faţă, ce e mai important pentru noi este să facem toate demersurile juridice pentru a nu fi proclamat Traian Băsescu dictatorul României", a declarat Vanghelie.

Întrebat dacă nu îi este teamă că, în condiţiile în care acum se fac jocuri pentru noul Guvern, PSD va rămâne în afară, Vanghelie a precizat că PSD trebuie să se ferească de jocurile de culise.

"Eu cred că trebuie să păstrăm terenul vizavi de oameni ,şi nu terenul la jocuri de culise, pentru că toată campania asta mizerabilă a fost ţinută numai pe seama jocurilor mizerabile făcute de Traian Băsescu, iar ceea ce face Antonescu acum are toată admiraţia mea", a adăugat Vanghelie.

Întrebat dacă PSD a greşit în campanie, Vanghelie a admis că formaţiunea sa nu l-a combătut foarte bine pe Traian Băsescu.

"Nu l-am combătut foarte bine pe Traian Băsescu. Eu cred că avem un singur punct: să nu-l lăsăm pe Traian Băsescu să devină preşedinte prin fraudare", a afirmat Vanghelie.

Judecătorii constituţionali vor începe joi după-amiza discuţiile asupra contestaţiei social-democraţilor referitoare la fraudarea alegerilor, după ce vor finaliza şedinţa în care au de soluţionat o serie de excepţii de neconstiuţionalitate privind mai multe legi.

Surse oficiale susţin că în jurul orei 15.00 ar putea fi luate în discuţie contestaţiile legate de desfăşurarea scrutinului de duminică.

PSD a depus, marţi, la Curtea Constituţională, o cerere de anulare a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale şi de repetare a scrutinului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici