"Suntem într-o coaliţie şi eu cred că lucrurile vor merge. Suntem într-o coaliţie pe care personal nu mi-am dorit-o, dar, fiind un om serios şi disciplinat, respect decizia partidului meu. Cred că această coaliţie va rezista", a spus Vasile Blaga.
El a respins posibilitatea unei schimbări în componenţa politică a Guvernului, arătând că actuala coaliţie a fost gândită să susţină un guvern pe patru ani, dar a apreciat drept "justificate" întrebările legate de funcţionarea ei.
"Această coaliţie a fost gândită să susţină un guvern pe patru ani. Cred că o va face. De aceea, mă feresc să dau fel de fel de verdicte până la prezidenţiale sau după şi este un lucru pe care l-am sugerat ieri (luni – n .r.) şi colegilor din coaliţie, pentru că laşi să vină astfel de întrebări, de altfel, justificate", a spus el.
Blaga a subliniat că, în aceste "vremuri dificile", Guvernul încearcă să-şi facă datoria şi că, în ceea ce priveşte investiţiile, obligaţiile pe care Guvernul le are faţă de administraţia publică locală au fost îndeplinite "sută la sută".
Întrebat dacă, în actualul context economic, există riscul intrării în incapacitate de plată a ţării, Blaga a răspuns afirmativ, adăugând însă că este convins că nu se va întâmpla aşa ceva.
"Dacă nu vom face, nu vom lua măsurile care se vor impune după negocierile cu Fondul Monetar, sigur că da, riscăm. Dar eu sunt convins că nu vom avea astfel de probleme, pentru că, aşa cum ne-am îndeplinit obligaţiile la şase luni, le vom îndeplini şi pe 12 luni", a susţinut el.