Vicepreşedinte PNL: Victor Ponta va face orice să împiedice cercetarea penală în cazul său

Vicepreşedintele PNL pentru regiunea nord-est, deputatul Ioan Bălan, susţine că PSD şi Victor Ponta vor face tot posibilul să împiedice organele de cercetare penală să investigheze actele şi faptele de corupţie făcute pe banii românilor şi că va trebui demis prin moţiunea de cenzură a PNL.

675 afișări
Imaginea articolului Vicepreşedinte PNL: Victor Ponta va face orice să împiedice cercetarea penală în cazul său

Victor Ponta (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Bălan a făcut, duminică, apel tuturor parlamentarilor de bună-credinţă, indiferent de partidul în care se află, dar care nu au uitat că reprezintă interesele cetăţenilor români în Parlament, să se alăture demersului PNL şi să voteze moţiunea de cenzură care se va dezbate în următoarele zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Într-un comunicat de presă, deputatul liberal arată că nu se aştepta ca Victor Ponta să apară, duminică, în conferinţă de presă şi să spună că are vreo fărâmă de demnitate şi că va demisiona.

"Eu, personal, nu am crezut niciun moment acest lucru, aşa cum sunt convins că PSD şi Victor Ponta se vor agăţa de orice tertip procedural pentru a rămâne la guvernare. PSD şi Victor Ponta vor face tot posibilul să împiedice organele de cercetare penală să investigheze actele şi faptele de corupţie făcute pe banii românilor”, se arată în comunicat.

Bălan menţionează că acum românii vor avea ocazia să vadă pe banii cui îşi satisfăcea Victor Ponta capriciile de copilot la raliuri sau achita facturi impresionante la cluburile din Dubai.

"Acum înţeleg şi românii de ce Dan Şova a fost numit şi plimbat, precum Sfintele Moaşte, prin cele mai importante ministere din Guvern, deşi din activitatea sa ca ministru nu au rămas decât praful şi pulberea, respectiv datorii uriaşe pentru români. Acum pot înţelege toţi românii de ce actele şi faptele de corupţie ale duetului Ponta-Şova au aruncat în şomaj mii de oameni la Complexul Energetic Oltenia, peste două mii chiar de la 1 iunie 2015. Acum pot vedea românii cine sunt cei care susţin cu adevărat independenţa instituţiilor şi separaţia puterilor în stat”, se mai precizează în comunicat.

Totodată, vicepreşedintele liberal adaugă că Victor Ponta se apără acum cu argumentul expirat al unui atac politic al justiţiei.

"Ca să se convingă că lucrurile stau exact pe invers şi că, de fapt, Victor Ponta şi PSD sunt cei care lovesc mârlăneşte în justiţie, luni, când va merge la Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, Victor Ponta să-i întrebe pe deputaţii din comisie ce au ei pe ordinea de zi din această săptămână! Ştie răspunsul! Sunt cele peste 20 de modificări ale Codului penal şi Codului de procedură penală pe care însuşi Victor Ponta le-a dictat şi prin care spera că va lega justiţia de mâini şi de picioare! De ani de zile, Victor Ponta ştia că va fi cercetat şi a încercat cu mâinile majorităţii parlamentare să trunchieze legislaţia penală! Acest lucru este la fel de grav ca toate acuzaţiile care i se aduc până în prezent!”, mai susţine deputatul liberal.

Ioan Bălan consideră că România a fost decredibilizată total de Victor Ponta şi de "şleahta sa de miniştri certaţi cu legea”, iar demiterea de urgenţă a lui Victor Ponta reprezintă un imperativ care ar mai salva câte ceva pentru ţară.

"Nu mai spun faptul că este de neconceput ca un prim-ministru urmărit penal să participe la o viitoare şedinţă a CSAT! Este grav! Foarte grav! De aceea, vreau să-i respectăm dorinţa lui Victor Ponta şi să-l demitem prin vot la moţiunea de cenzură! Îi rog pe colegii mei parlamentari ca mâine, înainte de a veni la Parlament, să se întâlnească cu cei care i-au ales, care le-au delegat puterea. Să-i privească în ochi pe cetăţeni şi cred că este suficient ca ei să ştie ce vor avea de făcut în Parlament”, se mai arată în comunicat.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat că nu demisionează şi că nu intenţionează să se lupte cu justiţia, dar că va contesta ordonanţa procurorului la procurorul ierarhic superior şi la judecător şi îşi va pleda nevinovăţia în dosarul Şova, apreciind şi că procurorii au reacţionat la evenimente politice, ordonanţa emisă "intempestiv" împotriva sa având legătură directă cu emoţia produsă în opinia publică de cazul Rarinca, cu poziţia Asociaţiei Judecătorilor, cu propunerile de modificare a Codului Penal din Parlament şi cu respingerea de către Senat a arestării preventive a lui Dan Şova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici