Vicepreşedintele PSD, despre învestirea Guvernului: Nu vom încerca o tergiversare a calendarului

Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a afirmat că social-democraţii nu vor tergiversa calendarul de învestire a Guvernului, iar partidul se va pregăti de alegeri anticipate, cu toate că un astfel de scrutin nu ar rezolva situaţia conflictuală de pe scena politică.

195 afișări
Imaginea articolului Vicepreşedintele PSD, despre învestirea Guvernului: Nu vom încerca o tergiversare a calendarului

Gabriel Zetea, despre învestirea Guvernului

„Nu un singur partid poate hotărî soarta alegerilor anticipate parlamentare în acest an. Sigur că nu este neapărat o soluţie pentru România, ci pentru anumite partide politice, care va genera o anumită criză politică în următoarele luni, dar având în vedere că există o largă majoritate în cadrul partidelor politice care îşi doresc aceste alegeri anticipate, PSD nu se va opune, adică nu are cum s-o facă, pentru că nu avem majoritate în cadrul Parlamentului României. Şi atunci mai bine începem să conlucrăm pe acest subiect, partidele politice între ele, pentru a clarifica situaţia politică la nivel naţional”, a declarat Gabriel Zetea, marţi, la RFI.

Chestionat despre alegerile anticipate şi dacă PSD va colabora cu celelate partide în vederea declanşării acestora, liderul PSD Maramureş a spus că social-democraţii nu vor tergiversa calendarul audierii miniştrilor în Parlament şi votul de învestitură a Executivului de către Legislativ.

„Adică nu se va încerca o tergiversare a calendarului sau eu ştiu ce măsuri ar fi la îndemâna Parlamentului, pentru ca alegerile anticipate să poată efectiv fi realizate. Dacă asta este dorinţa partidelor de dreapta din România, care împreună în Parlamentul României au majoritate, atunci PSD nu va face decât să se pregătească de aceste alegeri şi să ne prezentăm în faţa românilor, chiar dacă acest lucru nu ar rezolva în nici un fel situaţia conflictuală de pe scena politică”, a completat Zetea.

Social-democratul a adăugat că PSD va vota împotriva propunerilor de Guvern ale PNL.

„Dacă se va insista cu această propunere neconstituţională, din punctul nostru de vedere, din partea preşedintelui Klaus Iohannis, desemnarea primului-ministru în persoana domnului Ludovic Orban, parlamentarii PSD nu au cum să voteze o asemenea persoană”, a conchis Zetea.

Birourile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor avea şedinţă, marţi, de la ora 14.00, pentru a decide calendarul audierii miniştrilor şi votul de învestire a Guvernului în plenul reunit la Parlamentului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici