Viceprimarul Aurelian Bădulescu, audiat la Parchetul General în dosarul violenţelor de la protest

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, s-a prezentat, vineri, la sediul Parchetului General, pentru a fi audiat în dosarul deschis în urma violenţelor de la protestul din 10 august, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul unităţii de parchet.

501 afișări
Imaginea articolului Viceprimarul Aurelian Bădulescu, audiat la Parchetul General în dosarul violenţelor de la protest

Viceprimarul Aurelian Bădulescu, audiat la Parchetul General în dosarul violenţelor de la protest

Viceprimarul Aurelian Bădulescu a fost chemat, vineri, de către procurorii militari de la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul care vizează violenţele de la protestul din 10 august.

De asemenea, reprezentanţii Parchetului General au precizat, joi, că au fost înregistrate 651 de plângeri în dosarul protestului.

Tot în cursul acestei săptămâni şi prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, care a semnat ordinul de evacuare a Pieţei la protestul din 10 august, a fost audiată de către procurori. La ieşire, ea a declarat că a venit la Parchet ca martor, subliniind că nu a fost prezentă la miting, deşi maiorul care a coordonat intervenţia jandarmilor a spus că ei au fost împreună în acea noapte.

„Aş vrea să fac câteva lămuriri. Eu vreau să vă asigur că am respectat legea cu stricteţe, contrar a ceea ce s-a încercat sau vehiculat în spaţiul public, nu înţeleg de ce au vrut să denigreze instituţia prefectului, noi nu facem politică, noi respectăm legea prefectului. Să aveţi încredere că noi respectăm legea. Nu pot detalia sau explica modul în care alte instituţii au acţionat. Eu vorbesc doar despre mine. Am respectat legea şi acel ordin de intervenţie a respectat legea. V-am răspuns că a fost legea respectată”, a declarat prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, la ieşirea din sediul Parchetului General.

Aceasta a mai spus că nu a văzut evenimentele din Piaţa Victoriei, pentru că nu a fost prezentă la manifestare.

„Nu m-am întâlnit (cu ministrul de Interne. n.r.). Nu pot să comentez, v-am spus doar că legea a fost respectată. (...) Nu am dat ordin să fie rănit cineva. (...) S-a respectat legea. Nu am văzut cu ochii mei (violenţele de la prostest, n.r.), pentru că nu eram în Piaţă”, a spus Speranţa Cliseru, refuzând să dea mai multe detalii privind această chestiune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici