Victoria Nuland va fi primită mâine de Ponta la Palatul Victoria, la ora 11.15

Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat american pentru Europa şi Eurasia, va fi primită de premierul Victor Ponta, miercuri, la ora 11.15, la Palatul Victoria, a anunţat Guvernul.

514 afișări
Imaginea articolului Victoria Nuland va fi primită mâine de Ponta la Palatul Victoria, la ora 11.15

Victoria Nuland (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Nuland va fi primită de preşedintele Klaus Iohannis la ora 9.00, surse politice precizând pentru MEDIAFAX că oficialul american mai are programate întrevederi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, precum şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Anterior, surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că premierul Victor Ponta se va întâlni, într-o întrevedere privată, cu adjunctul secretarului de stat american pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, care va sosi marţi în Bucureşti.

Precedenta vizită a adjunctului secretarului de Stat Victoria Nuland a avut loc în urmă cu un an, în perioada 10-11 ianuarie 2014, în cadrul unui turneu european, când s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi cu procurorul-şef al DNA, Laura-Codruţa Kovesi, dar nu şi cu premierul Ponta, care a plecat atunci cu soţia în vizită privată în Italia.

La acel moment, Ponta a argumentat că avea demult programată vizita în Italia şi că ministrul Corlăţean era îndreptăţit să exprime poziţia Guvernului.

La rândul său, Nuland a evitat să comenteze absenţa premierului Victor Ponta pe parcursul vizitei sale la Bucureşti, precizând că nu doreşte să se implice în dezbaterea politică internă din România, şi a apreciat că este "o coincidenţă" faptul că Ponta a avut "alte obligaţii" de onorat în timpul vizitei sale la Bucureşti.

Surse oficiale au precizat însă pentru MEDIAFAX că, acum, Ponta se va întâlni cu oficialul american, pentru o discuţie "tete-a-tete", miercuri dimineaţa.

Ponta s-a mai întâlnit cu Nuland în luna septembrie, în SUA, cu ocazia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu care a discutat atunci despre consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii şi modalitatea concretă de sprijin din partea României pentru coaliţia internaţională împotriva grupării Statul Islamic.

Victoria Nuland va ajunge, marţi, la Bucureşti, după ce luni s-a aflat la Berlin, pe parcursul acestei săptămâni urmând să mai meargă la Sofia şi la Paris.

Nuland va discuta cu oficiali români de rang înalt despre "chestiuni bilaterale şi regionale", potrivit Departamentului de Stat american, surse oficiale precizând anterior pentru MEDIAFAX că oficialul american se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici