Video VIDEO | Călin Popescu Tăriceanu, mesaj pentru Kovesi: Dacă o supraputere e modelul, să meargă în Rusia să dea mâna cu Putin

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a declarat marţi că "a fost siderat" de acţiunea procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a-l reclama pe ministrul Justiţiei la CSM. Tăriceanu o îndeamnă pe Kovesi să meargă în Rusia dacă modelul ei este o supraputere care să controleze tot.

867 afișări

"Nu pot să constat decât că nu mai are nimeni dreptul să emită niciun punct de vedere pe problemele referitoare la Justiţie, pe chestiuni referitoare la DNA. Dânsa s-a supărat şi l-a reclamat pe ministru. Sunt absolut siderat când văd asemenea acţiuni, care denotă şi o necunoaştere, până la urmă, a esenţei juridice. Cred că ministrul a fost extrem de clar, subliniind faptul că legile şi OUG pot fi contestate la Curtea Constituţională, iar celelalte, cum sunt ordinele de miniştri şi hotărârile de guvern fac obiectul la contencios administrativ. Nu cred că trebuie să se supere nimeni ", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului.

Tăriceanu are şi un mesaj pentru Laura Codruţa Kovesi.

"Nu cred că există în România posibilitatea creării unei supraputeri care să controleze Parlament, Guvern, aşa cum doreşte doamna Kovesi. Dacă aşa crede că e modelul de urmat, să meargă în Rusia să dea mâna cu domnul Putin", a mai spus Tăriceanu.

DNA a decis marţi să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii după declaraţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind dosarul "Insula Belina", catalogând afirmaţiile lui Tudorel Toader ca "o formă de imixtiune în activitatea procurorilor". Astfel, procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.) să analizeze dacă afirmaţiile lui Tudorel Toader sunt de natură să afecteze independenţa sistemului judiciar, întrucât, spune DNA, ministrul Justiţiei a indus ideea în opinia publică că activitatea procurorilor nu se desfăşoară în limitele cadrului legal.

În ceea ce priveşte problema de drept invocată de Tudorel Toader, şi anume că legalitatea unei hotărâri de guvern nu o verifică procurorii, ci judecătorii de contencios administrativ, DNA precizează că aceasta a fost tranşată definitiv de către Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie prin Decizia penală nr. 13 din 24 ianuarie 2014 a completului de 5 judecători, prin care s-a stabilit că "fapta ministrului care promovează o hotărâre de guvern având ca obiect trecerea în mod nelegal a unui bun imobil din domeniul public al statului într-o altă formă de proprietate publică, producând un avantaj patrimonial unei societăţi comerciale, constituie infracţiunea de abuz în serviciu".

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că legalitatea unei hotărâri de guvern nu o verifică procurorul, ci judecătorul specializat în contencios administrativ.

"Hotărârile de guvern sunt acte normative infralegale, sub lege, în ierarhia actelor normative. Hotărârile de guvern pot crea suspiciuni privind legalitatea. În această ipoteză, că e hotărâre de guvern, că e ordin de ministru, verificarea legalităţii catelor normative infralegale se realizează de către instanţa de contencios administrativ. Multe hotărâri de guvern au fost atacate la instanţele de contencios administrativ spre a se verifica de către judecător legalitatea unui act normativ inferior legii. Prin urmare, în opinia mea, legalitatea unei hotărâri de guvern nu o verifică procurorul, ci judecătorul specializat în contencios administrativ", a declarat, marţi dimineaţă, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Vicepremierul Sevil Shhaideh este urmărită penal pentru abuz în serviciu în dosarul „Insula Belina”, dosar în care DNA cere Camerei Deputaţilor şi încuviinţarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene. DNA îi acuză pe cei doi miniştri că au contribuit la adoptarea nelegală a hotărârii de guvern prin care a fost transferată insula Belina din patrimoniul statului în cel al Consiliului Judeţean Teleorman.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici