VIDEO | Cosette Chichirău, candidatul USR la Primăria Iaşi. Candidatul unic USR PLUS va fi ales în februarie

Cosette Chichirău, preşedintele USR Iaşi, anunţă că a fost desemnată să candideze din partea formaţiunii politice la Primăria Iaşi. Candidatul unic al USR PLUS va fi stabilit, însă, în urma unor dezbateri şi va fi anunţat în jurul datei de 15 februarie.

776 afișări

Cosette Chichirău a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că ea este cea care va candida la Primăria Iaşi din partea USR.

„Eu, personal, îmi propun să fiu viitorul primar al Iaşului. Vreau să colaborez cu viitorii consilieri locali şi judeţeni”, a spus Cosette Chichirău.

În opinia acesteia, Iaşul are nevoie de reducerea poluării, a haosului urban, să devină un oraş în care oamenii se simt în siguranţă „pentru că poliţia locală este acolo unde trebuie să fie şi nu doar pe statele de plată”. Oraşul are nevoie de investiţii în educaţie, în condiţiile în care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” scade în clasamente, dar şi în şcoli şi grădiniţe, „lucru care nu s-a întâmplat pentru că primarul actual este mai mult un fel de director de salubritate".

„Probabil că oamenii care au fost până acum în administraţie au fost mai interesaţi de amante şi vile decât de interesele cetăţenilor”, a spus Cosette Chichirău.

Următorul pas în alegerea candidatului unic va fi o discuţie pe baza proiectelor.

Potrivit liderului USR Iaşi, în prima fază va exista o negociere între USR şi PLUS, iar dacă în urma discuţiei şi a proiectelor va rezulta candidatul unic, va fi anunţat, dacă nu vor continua dezbaterile.

Candidatul unic al Alianţei USR PLUS la Primăria Iaşi va fi anunţat la mijlocul lunii februarie.

Sâmbătă, liderul PLUS, Dacian Cioloş, a anunţat că Liviu Iolu este candidatul formaţiunii la Primăria Iaşi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici