Premierul Ungariei, Viktor Orban, respinge ultima hotărâre a Comisiei Europene în domeniul migrației și o numește „un atac absurd și nedrept” asupra țării sale.
El a anunțat că nu va aplica această măsură.
Într-un mesaj publicat pe platforma X, Viktor Orban a declarat că ideea Bruxelles-ului conform căreia Ungaria nu ar fi afectată de criza migrației este „scandaloasă” și „complet detașată de realitate”.
El spune că statul său rămâne „cel mai stabil bastion de apărare din Europa”.
Orban mai susține că „zeci de mii” de persoane au încercat să intre ilegal în Ungaria pe la frontiera sudică în acest an.
Potrivit spuselor lui, încercările au fost oprite datorită gardului și numărului mare de grăniceri mobilizați.
El acuză instituțiile europene că pedepsește aceste eforturi și declară că „Bruxelles ne pedepsește cu o amendă de 1 milion de euro pe zi”.
Premierul mai atenționează că Ungaria a „închis ruta sudică”, însă noul pact european privind migrația deschide „un front occidental”, fiindcă statele membre vor fi obligate din iulie anul viitor să accepte migranți relocați din alte țări sau să plătească sume de bani.
„Cea mai recentă decizie a Bruxelles-ului impune ca, începând din iulie anul viitor, Ungaria să accepte migranți din alte țări europene sau să plătească pentru ei”, spune el.
Orban declară că guvernul său se va opune acestui plan.
„Vreau să clarific odată pentru totdeauna că, atâta timp cât Ungaria are un guvern național, nu vom pune în aplicare această decizie scandaloasă”, a mai declarat Orban.