Viorica Dăncilă a eliberat din funcţie secretarii de stat ai ALDE de la mai multe ministere

Premierul Viorica Dăncilă a eliberat din funcţie mai mulţi secretari de stat ai ALDE, potrivit unor hotărâri publicate în Monitorul Oficial. Printre aceştia se numără şi Andreea Lambru, secretarul adjunct al Guvernului. Deciziile vin la aproape trei săptămâni de când ALDE a ieşit de la guvernare.

1284 afișări
Imaginea articolului Viorica Dăncilă a eliberat din funcţie secretarii de stat ai ALDE de la mai multe ministere

Viorica Dăncilă a eliberat din funcţie secretarii de stat ai ALDE de la mai multe ministere

Doar trei dintre secretarii de stat ai ALDE au fost eliberaţi din funcţie de către prim-ministru fără să solicite acest lucru. Aceştia sunt Maria Magdalena Grigore, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, Silviu-Dănuţi Măcuţă, secretar de stat la Ministerul Cercetării şi Inovării şi Cezar Caleap, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene.

Alţi şase secretari de stat, printre care şi Andreea Lambru, secretar adjunct al Guvernului, au fost eliberaţi din funcţiile pe care le deţineau în Executiv, la cerere.

Prin urmare, Eleodor-Mihai Mandreş a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor, Ionel Muscalu din cea de secretar de stat la Ministerul Muncii, Iulian Octavian Stana din cea de secretar de stat la Ministerul Mediului.

Tot la solicitarea lor au fost eliberaţi posturi şi Adrian Vlad Chiotan din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi Petre Ionel din cea de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate.

Pe 26 august, ALDE a decis în forurile statutare ieşirea de la guvernare şi formarea unei alianţe electorale cu Pro România pentru susţinerea candidaturii independente a lui Mircea Diaconu la prezidenţiale. Cei trei miniştri ai ALDE au demisionat a doua zi din Guvern.

Ulterior Viorica Dăncilă a propus alţi trei membri ai ALDE la portofoliile Mediu - Graţiela Gavrilescu, Energie - Ion Cupă şi Relaţia cu Parlamentul - Alexandru Băişanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că respinge remanierea cerută de premierul Viorica Dăncilă, spunând că o consideră nepotrivită.

Taguri:
guvern,
alde,
funcţii

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici