Virgil Popescu n-a participat la conferinţa pe tema taxei solare. A venit însă George Simion

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, nu a participat la conferinţa de presă pe care a convocat-o la ora 12.30, pe tema taxei solare.

285 afișări
Imaginea articolului Virgil Popescu n-a participat la conferinţa pe tema taxei solare. A venit însă George Simion

Virgil Popescu n-a participat la conferinţa pe tema taxei solare. A venit însă George Simion

La eveniment a fost prezent liderul AUR, George Simion, care a început să dea declaraţii jurnaliştilor prezenţi de la pupitrul Ministerului Energiei.

„A fugit ministrul, a fugit Virgil, a fugit hoţul”, a spus George Simion.

„În calitate de parlamentar nu am de ce să mă acreditez. Jandarmul de la uşă a spus că ministrul nu mă poate primi... Am intrat pe uşă. Mi s-a spus că nu aş avea dreptul să particip la această conferinţă de presă. Totuşi am venit, am urcat... Dacă încalc vreo lege, să vină un organ al statului să îmi spună”, a adăugat liderul AUR.

Ulterior, George Simion a început să îl caute pe Virgil Popescu prin birourile din sediul Ministerului Energiei.

„Nu agresăm niciun funcţionar. Întrebăm unde este ministrul şi-l aşteptăm la uşă. Dle ministru, haideţi, că tot trebuie să ieşiţi”, spune Simion.

El a fost invitat de un jandarm să părăsească instituţia pentru că nu a respectate regulile circulaţiei”, potrivit legii 61/1990.

„Sunt demnitar al statului român. Dacă dvs consideraţi că trebuie să mă luaţi cu forţa, atunci aşa să faceţi. Dar eu am dreptul să stau aici, să spună dl. ministru ce e cu această taxă pe soare. Trebuie să dea explicaţii. Dl. ministru e atât de fricos, încât s-a închis în birou”, a spus liderul AUR.

„Ministrul Energiei, Virgil Popescu, va invită la o conferinţă de presă astăzi, 5 decembrie, ora 12.30, la sediul Ministerului Energiei”, anunţase Ministerul Energiei.

Liderul AUR, George Simion, şi ministrul Energiei, au mai avut dispute verbal, când Simion îi spune că este un hoţ.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici