Virgil Popescu, replică pentru USR: Greşită abordare, de-a dreptul

În plin proces de dezintegrare internă, cei de la USR şi-au propus să îşi acopere „dezastrul şi neputinţa politică prin ”, transmite ministrul Energiei, Virgil Popescu, în replică la afirmaţiile liderilor USR potrivit cărora ar fi „fugit” de la dezbaterea moţiunii.

131 afișări
Imaginea articolului Virgil Popescu, replică pentru USR: Greşită abordare, de-a dreptul

Virgil Popescu, replică pentru USR: Greşită abordare, de-a dreptul

„În plin proces de dezintegrare internă, cei de la USR şi-au propus să îşi acopere dezastrul şi neputinţa politică prin <vorbă multă şi scandal>. După ce săptămâna trecută au depus o moţiune simplă la adresa mea, făcută în bătaie de joc, încropită pe genunchi, astăzi vin să spună că am fugit! Greşită abordare, de-a dreptul! Se pare vă pentru voi reprezentarea României la consiliul TTE, într-un context atât de dificil pe plan european, în plină criză energetică, înseamnă fugă! Iar asta spune multe despre responsabilitatea de care daţi dovadă faţă de români! Era mai important să dezbatem o moţiune de câteva propoziţii, decât să particip şi să susţin poziţia României, pentru a avea politici unitare de a ieşi din criza energetică? Se pare că pentru voi era mai important asta”, scrie pe Facebook Virgil Popescu.

Popescu le transmite parlamentarilor USR că această criză „nu va trece doar dacă bateţi voi din picior”.

„Voi nu daţi doi bani pe problemele reale ale românilor! Pentru că spre deosebire de voi, noi la Guvern ne străduim din greu să oferim tot sprijinul cetăţenilor, dar şi mediului de afaceri. Criza nu va trece doar dacă bateţi voi din picior! E nevoie de multă muncă, strategie, negocieri şi investiţii! Prin acuzaţiile aduse nu mă atacaţi doar pe mine, ci în acelaşi timp, lansaţi un atac la adresa colegilor din ministerul Energiei, al colegilor din Guvern şi, nu în ultimul rând, al colegilor voştri din Parlament, alături de care vă desfăşuraţi activitatea. Mi-aş dori să veniţi cu abordări constructive, mature şi argumentate, pentru că astfel veţi putea obţine o majoritate solidă pentru a putea adopta proiectele propuse”, încheie Popescu.

„Pentru a doua oară în decurs de doar câteva luni, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fugit de la dezbaterea moţiunii simple depuse împotriva lui”, au transmis liderii USR. Potrivit acestora, moţiunea simplă depusă de USR are şanse minime să fie dezbătută în această sesiune parlamentară.

Moţiunea simplă intitulată „Virgil Popescu trebuie să plece. Românii aşteaptă soluţii” era programată spre dezbatere în şedinţa de luni a plenului, începând cu ora 17.30, însă ministrul Energiei a trimis înştiinţare către conducerea Camerei potrivit căreia este plecat la o reuniune a miniştrilor Energiei din Uniunea Europeană.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici