Zegrean e indecis să participe la interviul pentru postul de judecător la Curtea de Justiţie a UE la care s-a înscris

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat marţi că este indecis asupra participării la interviul de la Ministerul Justiţiei pentru poziţia de judecător al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, exprimându-şi însă dorinţa de a-şi continua activitatea în domeniu.

683 afişări
Imaginea articolului Zegrean e indecis să participe la interviul pentru postul de judecător la Curtea de Justiţie a UE la care s-a înscris

Augustin Zegrean (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Zegrean a fost întrebat dacă se va prezenta în cursul zilei la interviul de la Ministerul Justiţiei pentru a fi desemnat candidat pentru poziţia de judecător la Curtea Europeană de Justiţie din partea României.

"Că voi merge, nu este adevărat. Că m-am înscris, este adevărat", a răspuns preşedintele Curţii Constituţionale.

"Încă nu m-am hotărât nici să mă duc la interviu", a mai afirmat Zegrean.

El a fost întrebat de ce nu s-a decis asupra participării la interviul de la Ministerul Justiţiei, el replicând: ”De aia...”

De asemenea, el a fost întrebat de ce s-a înscris în cursa pentru un post de judecător la Curtea Europeană de Justiţie.

"Pentru că vreau să merg mai departe, la anul mi se încheie mandatul aici (la Curtea Constituţională, n.r.). La anul, în 13 iulie, eu închei mandatul la Curte, şi nu pot să stau degeaba", a spus Zegrean, menţionând că se pregăteşte astfel pentru încheierea mandatului de judecător la Curtea Constituţională.

De asemenea, Zegrean a precizat că nu ştie în ce constă interviul de la Ministerul Justiţiei întrucât instituţia nu a făcut precizări în acest sens.

"Numirea o face Guvernul, Comisia (de la Ministerul Justiţiei, n.r.) doar selectează trei persoane din care Guvernul va numi pe cineva", a mai declarat preşedintele Curţii Constituţionale.

Răspunzând unei întrebări, Zegrean a menţionat că nu a vorbit cu premierul Victor Ponta pe acest subiect.

"Eu mă aştept să-l aleagă pe cel mai bun, pentru că România trebuie să fie bine reprezentată acolo (...) Acolo este vorba de tot dreptul european, pe jurisdicţie, toată legislaţia, normele europene. Acolo se adoptă norme de 50 de ani, nu de ieri de alaltăieri. Uniunea a existat şi fără România şi trebuie cunoscut tot dreptul acela european.... Dar ce face Curtea este foarte asemănător cu ce facem noi aici (la Curtea Constituţională, n.r.) pentru că şi ei verifică conformitatea actelor normative din ţările membre cu legislaţia Uniunii, cu dreptul UE", a mai afirmat preşedintele Curţii Constituţionale.

Preşedintele Curţii Constituţionale face parte cei 11 candidaţi declaraţi admişi, în urma unei analize a dosarelor depuse până în 23 februarie, pentru a participa la interviul de selecţie pentru a ocupa funcţia de judecător al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Alături de judecătorul Augustin Zegrean, pentru aceeaşi funcţie candidează Gheorghe Buta, Valeriu Ciucă, Ruxandra Costache, Ana-Claudia Costea (Moarcăş), Mircea Criste, Constantin-Virgil Ivan-Cucu, Laura Mihaela Ivanovici, Octavia Spineanu-Matei, Camelia Toader şi Dragoş Constantin Târşia.

Gheorghe Buta este jurist şi a fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Valerius Ciucă a fost judecător la Judecătoria Suceava, la Tribunalul Militar, precum şi la Tribunalul Uniunii Europene. Ruxandra Costache este avocat, iar Ana-Claudia Costea (Moarcăş) este profesor universitar, ea ocupând în trecut funcţiile de adjunct al Avocatului Poporului, secretar general adjunct în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi director general al Departamentului de afaceri juridice în MAE.

Mircea Criste este în prezent profesor, el ocupând funcţia de şef al Ministerului Public în perioada preşedintelui Emil Constantinescu. Constantin-Virgil Ivan-Cucu este procuror la Parchetul de pe lângă instanţa supremă, el fiind senior expert în domeniul justiţiei şi afacerilor interne din cadrul Secretariatului Consiliului pentru Cooperare Regională în sud-estul Europei.

Laura Mihaela Ivanovici este judecător al Curţii de Apel Bucureşti, Octavia Spineanu-Matei este judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi preşedinte al Institutului Naţional de Magistratură, Camelia Toader a fost judecător la ICCJ şi din 2006 este judecător detaşat la CJUE, iar Dragoş Constantin Târşia este avocat în cadrul Baroului Sibiu.

Cei 11 candidaţii care şi-au depus dosarele vor susţine interviul în faţa Comisiei de selecţie, prezidată de ministrul Justiţiei. Interviul va fi organizat marţi, între orele 9.00-14.00 şi 17.00-20.00, la sediul Ministerului Justiţiei.

Interviul va avea loc în limba română, însă vor fi adresate şi întrebări în limba franceză. Cunoaşterea oricăror alte limbi oficiale ale UE poate constitui un avantaj, a precizat Ministerul Justiţiei.

Procedura de numire a judecătorilor la CJUE este prevăzută de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi de dispoziţiile corespunzătoare din Statutul CJUE. Potrivit articolului 253 din Tratat, judecătorii şi avocaţii generali ai CJUE sunt numiţi de comun acord de guvernele statelor membre, pentru o perioadă de şase ani, după consultarea comitetului prevăzut de articolul 255 din TFUE.

În 14 ianuarie, Guvernul şi-a însuşit Memorandumul iniţiat de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Externe cu tema "Aprobarea procedurii pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene".

Astfel, pentru a fi desemnat candidat al României pentru funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene trebuie asigurate toate garanţiile de independenţă şi întrunite condiţiile cerute pentru exercitarea în România a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale. Pentru această funcţie poate candida şi un jurist ale cărui competenţe sunt recunoscute şi care se bucură de o bună reputaţie profesională, morală şi civică.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici