Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că statul ucrainean va fi nevoit să taie puternic din producția de drone dacă fondurile esențiale nu ajung în această primăvară.
El a declarat că lipsa finanțării ar putea afecta capacitatea de atac pe distanțe scurte, dar și pe distanțe lungi, scrie Kyiv Post.
Președintele Zelenski a făcut câteva precizări legat de întârzierile ce vor lovi în special producția de drone de luptă cu cost redus.
În acest caz, numărul unităților fabricate va scădea de mai multe ori, iar presiunea asupra forțelor ruse va fi mai slabă.
„Dacă în primăvară Ucraina nu primește tranșa corespunzătoare, pe care, în caz de pace, Ucraina o va folosi pentru a-și restabili statul, iar în cazul continuării războiului, Ucraina o va folosi pentru următoarele priorități, în principal producția de drone, producția de drone în Ucraina va fi redusă de mai multe ori”, a declarat Zelenski, potrivit RBC-Ucraina.
El a mai spus că Ucraina folosește eficient în prezent sistemele cu rază lungă de acțiune, însă aceste acțiuni depind de presiunea pusă asupra resurselor energetice ale Rusiei.
„Facem tot ce este de partea noastră pentru a reduce resursele energetice ale Rusiei, împreună cu pachetele de sancțiuni ale partenerilor noștri europeni și americani”, a afirmat Zelenski.
Președintele ucrainean a avertizat, de asemenea, că lipsa banilor ar pune în pericol aceste eforturi comune.
În perioada 18-19 decembrie, la Bruxelles, are loc reuniunea Consiliului European. Liderii statelor membre urmează să decidă forma sprijinului financiar pentru Ucraina în anii 2026-2027.
Uniunea Europeană caută soluții pentru întărirea poziției Kievului, în contextul în care războiul declanșat de Rusia se apropie de patru ani, iar președintele Statelor Unite, Donald Trump, cere un acord pentru oprirea conflictului.
Oficialii europeni au spus că negocierile vor continua atâta timp cât va fi nevoie pentru un rezultat, fiindcă ambele, supraviețuirea Ucrainei și credibilitatea Europei, se află în joc.