Zgonea: Am convocat Biroul Permanent al Camerei pentru a "demara procedurile" cu privire la Ponta

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a anunţat vineri că a primit "de la procurorul general sesizarea cu privire la deputatul Victor Ponta prim-ministru" şi a convocat Biroul Permanent al Camerei la ora 17:00 pentru a "demara procedurile care se impun".

2813 afișări
Imaginea articolului Zgonea: Am convocat Biroul Permanent al Camerei pentru a "demara procedurile" cu privire la Ponta

Zgonea: Am convocat Biroul Permanent al Camerei pentru a "demara procedurile" cu privire la Ponta (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Am primit de la procurorul general sesizarea cu privire la domnul deputat Victor Ponta, prim-ministru al României, am convocat pentru ora 17:00 Biroul Permanent, pentru a stabili procedurile conform regulamentului", a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

El a precizat că nu a deschis "plicul de la procurorul general" şi nu ştie "dosarul în care este implicat Victor Ponta".

Premierul Victor Ponta este urmărit penal şi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat, potrivit DNA.

Procurorii susţin că există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obţinute de către SCA "Şova şi Asociaţii" de la cele două complexe energetice (Turceni şi Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Şova Dan-Coman şi a persoanelor din sfera sa relaţională.

Victor Ponta a fost învestit în funcţia de prim-ministru al României în mai 2012, în urma căderii Guvernului Ungureanu prin moţiunea de cenzură a Uniunii Social-Liberale.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici