Ziua Tratatului de la Trianon. Unirea Ardealului cu Regatul României va fi sărbătorită pe 4 iunie

  • 4 iunie a fost declarată Ziua Tratatului de la Trianon prin care României i-a revenit Transilvania
  • Camera Deputaţilor este for decizional, votul fiind de 235 pentru, 21 împotrivă
1788 afișări
Imaginea articolului Ziua Tratatului de la Trianon. Unirea Ardealului cu Regatul României va fi sărbătorită pe 4 iunie

Camera Deputaţilor a decis ca ziua de 4 iunie să fie Ziua Tratatului de la Trianon

Camera Deputaţilor a adoptat astăzi prin vot un proiect de lege iniţiat de PSD prin care ziua de 4 iunie este recunoscută ca fiind Ziua Tratatului de la Trianon. Tratatul din 1920 recunoaşte unirea Ardealului cu Regatul României din 1918 dar şi alte modificări teritoriale privind statele care au făcut parte sau au avut teritorii în imperiul Austro-Ungar.

Propunerea legislativă a fost probată în contextul unei controverse privind o lege care ar promova autonomia Ţinutului Secuiesc.

Proiectul a fost înaintat în octombrie de PSD către Senat, a fost adoptat tacit şi a ajuns în Camera Deputaţilor.

Tratatul a fost semnat pe data de 4 iunie 1920 în Palatul Marele Trianon de către Puterile Aliate, învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, care recunoştea cedarea unor mari porţiuni din teritoriul fostului imperiu Austro-Ungar către alte state ca România, Cehoslovacia sau Regatul Sârbilor şi Croaţilor.

Legea prevede că la data de 4 iunie se vor organiza manifestări festive de celebrare a momentului iar fondurile vor fi asigurate din bugetele locale. Proiectul a fost iniţiat de senatorul PSD Titus Corlăţean.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici