Categoriile de persoanelor fizice scutite de plata contribuţiei la sănătate în România

  • În România, există câteva categorii de persoane fizice care beneficiază de asigurare de sănătate fără a plăti contribuţia aferentă.
  • Sunt 19 astfel de categorii, conform jurnaliştilor de la Ziarul Financiar.
10995 afișări
Imaginea articolului Categoriile de persoanelor fizice scutite de plata contribuţiei la sănătate în România

Contzilla.ro: Lista persoanelor fizice scutite de plata contribuţiei la sănătate în România

Categoriile de persoane fizice care beneficiază de asigurare de sănătate fără a plăti contribuţia aferentă sunt următoarele:

  • copiii care au vârsta până la vârsta de 18 ani sau tinerii cu vârste între 18 ani şi 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenţi, studenţii-doctoranzi care desfăşoară activităţi didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4 - 6 ore convenţionale didactice pe săptămână, precum şi persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti.

În situaţia în care realizează venituri lunare cumulate din activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură peste valoarea salariului de bază minim brut pe ţară ori venituri din salarii sau asimilate salariilor, pentru aceste venituri datorează însă contribuţie.

  • tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului (dacă realizează venituri lunare cumulate din activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură peste salariul minim ori venituri din salarii sau asimilate salariilor, pentru aceste venituri datorează contribuţie);
  • soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;
  • persoanele cărora le sunt aplicabile prevederile privind persecutarea din motive politice, deportate în străinătate, veteranii de război, invalizi şi văduve de război, etc.
  • persoanele cu handicap, pentru veniturile obţinute în baza Legii nr.448/2006;
  • bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate până la vindecarea respectivei afecţiuni;
  • femeile însărcinate şi lăuzele;
  • pensionarii, pentru veniturile din pensii, precum şi pentru veniturile realizate din drepturi de proprietate intelectuală;
  • persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală;
  • persoanele fizice care se află în concedii medicale pentru indemnizaţiile aferente certificatelor medicale;
  • persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecţie socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, pentru aceste drepturile băneşti;
  • persoanele care se află în concediu de acomodare ca urmare a adoptiei sau în concediu pentru creşterea copilului;
  • persoanele fizice care beneficiază de ajutor social potrivit legii privind venitul minim garantat, pentru aceste drepturi băneşti;
  • persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv, persoanele reţinute, arestate sau deţinute precum şi persoanele care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate, respectiv persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate;
  • străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi pentru cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii;
  • personalul monahal al cultelor recunoscute
  • cetăţenii români, victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni;
  • voluntarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de urgenţă voluntare, în baza contractului de voluntariat
  • până la 31 decembrie 2028 sunt scutiţi şi angajatii din construcţii cu condiţia respectării anumitor condiţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici