Şase donatori de organe au salvat 24 de vieţi în ultimele şase zile

24 de vieţi au fost schimbate în bine, în ultimele şase zile, în urma unor transplanturi făcute de la şase donatori, ale căror familii au fost de acord ca durerea lor să fie transformată în bucurie pentru alţii, aflaţi în suferinţă.

111 afișări
Imaginea articolului Şase donatori de organe au salvat 24 de vieţi în ultimele şase zile

Şase donatori de organe au salvat 24 de vieţi în ultimele şase zile

„Pentru 24 de oameni aflaţi în mare suferinţă destinul a fost schimbat în bine prin intervenţiile de transplant hepatic, renal şi cornee, iar şi mai mulţi vor avea o viaţă mult mai bună prin transplant de ţesuturi osteotendinoase, datorită altor oameni cu suflet mare. În ultimele şase zile, 6 familii au fost de acord ca durerea lor să fie transformată în speranţă şi bucurie pentru alţi suferinzi a căror unică şansă era un transplant”, a anunţat Agenţia Naţională pentru Transplant.

Conform acesteia, a fost un maraton de 6 zile pentru viaţă, în care echipele implicate, de la donare la transplant, şi-au transmis ştafeta rând pe rând şi au funcţionat cu o precizie aproape matematică în lupta contracronometru în care fiecare minut contează.

Astfel, prin bunăvoinţa familiilor a doi pacienţi aflaţi în moarte cerebrală, la Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, în decurs de câteva zile s-au realizat două intervenţii de prelevare organe (ficat, rinichi) şi ţesuturi (cornee). Pentru intervenţiile de prelevare la Oradea au fost prezente echipele chirurgicale ale IC Fundeni pentru ficat, ICUTR Cluj pentru rinichi şi ale Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti pentru cornee.

Sâmbătă, la Mirecurea Ciuc, familia unui alt pacient, diagnosticat în moarte cerebrală la secţia ATI a Spitalul Judetean Miercurea-Ciuc, a fost de acord cu donarea de organe şi ţesuturi. Pentru intervenţiile de prelevare au fost prezente echipele chirurgicale ale Institutului Clinic Fundeni pentru ficat, ICUTR Cluj pentru rinichi, SCUOB pentru cornee.

Un alt pacient român a fost salvat prin transplant hepatic datorită acordului de colaborare dintre Agenţia Naţională de Transplant şi Agenţia Executivă de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria. Ficatul a fost prelevat de la un pacient aflat în moarte cerebrală la University Hospital „Sveti Georgi”. Pentru intervenţia de prelevare a grefei hepatice, luni, la Plovdiv s-a deplasat echipa chirurgicală a Institutului Clinic Fundeni.

Marţi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov s-a realizat o nouă intervenţie de prelevare de organe (ficat, rinichi) şi ţesuturi (cornee, osteotendinos) de la un alt pacient diagnosticat în moarte cerebrală. Intervenţiile de prelevare au fost realizate de echipele Institutului Clinic Fundeni pentru ficat şi Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca pentru rinichi. Corneea a fost prelevată de echipa Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, iar ţesuturile osoase de echipa Băncii de Ţesut a Spitalul Clinic Colentina.

Miercuri, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi, a avut loc o nouă prelevare de la un pacient în moarte cerebrală. Intervenţiile de prelevare au fost realizate de echipele chirurgicale ale Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” pentru ficat şi Spitalul Clinic Dr. C I Parhon Iaşi pentru rinichi.

Eforturile au fost preluate de echipele de chirurgi şi anestezişti din cadrul centrelor de transplant. Astfel, 5 pacienţi pot spune că au învins moartea datorită intrevenţiilor de transplant hepatic realizate cu succes la Centrul de Transplant Hepatic al Institutul Clinic Fundeni, iar un alt pacient a fost salvat prin transplant hepatic la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi.

Colectivul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj a adus şansa la o viaţă normală pentru alţi 8 pacienţi, iar 2 pacienţi vor avea o viaţă mai bună datorită transplanturilor renale realizate la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Paron” Iaşi.

8 pacienţi îşi vor recăpăta vederea datorită intervenţiilor de transplant cornee realizate la Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucureşti.

Foarte mulţi pacienţi, din întreaga ţară, vor putea beneficia de transplanturi de ţesuturi osteotendionoase ca urmare a efortului echipei Băncii de Ţesut Colentina.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici