Ultimele cuvinte ale unei paciente înainte să fie intubată: „Cine va plăti pentru asta?”

Un medic anestezist asistent din New York a redat pe Facebook ultimele cuvinte ale unei paciente cu coronavirus înainte de a fi intubată: „Cine va plăti pentru asta?”. “Este extrem de trist că oamenii se îngrijorează de finanţele lor chiar şi atunci când sunt pe moarte. Această situaţie este de departe cel mai rău lucru la care am asistat în cei 12 ani de anestezie”, a fost comentariul medicului.

4519 afișări
Imaginea articolului Ultimele cuvinte ale unei paciente înainte să fie intubată: „Cine va plăti pentru asta?”

Ultimele cuvinte ale unuei paciente înainte de a fi intubată: „Cine va plăti pentru asta?”

Un medic anestezist asistent din New York a redat pe Facebook ultimele cuvinte ale unei paciente cu coronavirus înainte de a fi intubată: „Cine va plăti pentru asta?”. “Este extrem de trist că oamenii se îngrijorează de finanţele lor chiar şi atunci când sunt pe moarte. Această situaţie este de departe cel mai rău lucru la care am asistat în cei 12 ani de anestezie”, a fost comentariul medicului.

SUA are cel mai mare focar înregistrat de COVID-19, cu aproape 400.000 de cazuri confirmate şi peste 12.900 de decese. New York este statul cel mai lovit, cu peste 140.300 de cazuri şi peste 4.000 de decese. Spitalele sunt depăşite, morgile şi-au depăşit cu mult cpacitatea, iar lucrătorii medicali, care nu dispun de suficient echipament personal de protecţie, cedează în faţa bolii.

Între timp, Donald Trump a spus că toate persoanele neasigurate vor primi gratuit tratament pentru coronavirus. El va folosi banii din fondurile din pachetul de ajutor economic de 2,2 trilioane de dolari pe care preşedintele l-a semnat săptămâna trecută.

"Pot anunţa cu mândrie că spitalele şi furnizorii de servicii medicale care tratează pacienţi fără asigurare care suferă de Covid-19 vor fi rambursate de guvernul federal, folosind fondul special de salvare. Acest lucru ar trebui să atenueze îngrijorările americanilor neasiguraţi cu privire la procurarea tratamentului”, a spus preşedintele în cadrul conferinţei zilnice de presă. Preşedintele Trump nu a răspuns când a fost întrebat dacă anunţul este valabil şi pentru imigranţii ilegali.

Anunţul său vine în aceeaşi zi în care un raport federal a arătat că în martie s-au pierdut mai mult de 700.000 de locuri de muncă după ce multe întreprinderi s-au închis din cauza virusului. Aproape 10 milioane de americani au solicitat ajutoare de şomaj în ultimele două săptămâni ale lunii martie.

Vicepreşedintele Mike Pence a completat că „niciun american nu va trebui să se îngrijoreze de plata testelor sau pentru tratarea coronavirusului.” El a avut un mesaj şi pentru cei care şi-au pierdut slujba: „De asemenea, aş dori să le reamintesc oamenilor că, dacă aţi pierdut asigurarea de sănătate plătită de angajatori, aveţi şi opţiuni de asigurare pe care ar trebui să le analizaţi."

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici