#100 | Educaţia românească: Miniştri numeroşi, schimbări şi mai multe, progres aproape deloc/ Cum a apărut examenul de bacalaureat, cu ce schimbări a venit Al Doilea Război Mondial; comunismul şi transformarea de după Revoluţie

Cu puternice influenţe occidentale, ruseşti şi asiatice, educaţia românească a cunoscut, în decursul ultimilor 100 de ani, sute de modificări, în funcţie de perioada în care ţara noastră s-a aflat, ajungându-se astfel ca astăzi să fie, anual, zeci de mii de tineri fără Bacalaureat.

1162 afişări

Imaginea articolului #100 | Educaţia românească: Miniştri numeroşi, schimbări şi mai multe, progres aproape deloc/ Cum a apărut examenul de bacalaureat, cu ce schimbări a venit Al Doilea Război Mondial; comunismul şi transformarea de după Revoluţie

#100 | Educaţia românească: Miniştri numeroşi, schimbări şi mai multe, progres aproape deloc/ Cum a apărut examenul de bacalaureat, cu ce schimbări a venit Al Doilea Război Mondial; comunismul şi transformarea de după Revoluţie

Sistemul de învăţământ din România a suferit atât de multe transformări, de-a lungul ultimilor 100 de ani, încât este greu de spus ce reprezintă el în momentul de faţă. Numai după decembrie 1989, peste 20 de miniştri s-au perindat la conducerea ministerului Educaţiei, fără să şi ajute însă sistemul să evolueze.

Marea Unire din 1918, momentul aşteptat de sute de ani, a venit cu schimbări pe toate planurile, inclusiv în educaţie, dat fiind faptul că fiecare provincie avea propriul sistem de învăţământ, fiind nevoie de o unificare a acestora.

De asemenea, în acea perioadă, gradul celor care nu ştiau să scrie sau să citească era foarte mare şi varia în funcţie de provincie.

"Era Transilvania, unde populaţia română nu avea un grad de alfabetizare atât de mare, faţă de maghari, saşi şi secui. În Basarabia, alfabetizarea era undeva foarte jos şi este undeva între 12-15%, procentaj reprezentat de populaţia română. Au fost foarte multe probleme. În 1924, după lungi discuţii, apare legea educaţiei, prin care erau obligatorii şi gratuite patru clase şi se putea merge gratuit până la şapte clase", a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Matei Gheboianu, profesor de Istoria Comunismului în România şi Istoria Învăţământului, din cadrul Universităţii din Bucureşti.

În ciuda eforturilor depuse prin Legea educaţiei din 1924, rezultatele nu au fost cele aşteptate, în special în ceea ce priveşte alfabetizarea pentru că populaţia adultă era greu de şcolarizat şi existau foarte puţine şcoli şi cadre didactice formate. De multe ori, ţăranii îşi vedeau copiii ca forţă de muncă şi nu îi sprjineau pentru a urma o şcoală.

“S-au construit câteva mii de şcoli. Cel care a ieşit în evidenţă în această problemă a fost Constantin Angelescu, care 10 ani a fost ministrul Educaţiei şi el a construit multe şcoli, aşa numitele «şcoli Angelescu». Şi astăzi mai găsim astfel de şcoli ca bază a şcolilor din mediul rural. A fost şi un întreg proces de contrucţie de licee. În Bucureşti avem construcţia Liceului Şincai, Liceul Mihai Viteazul. În fiecare reşedinţă de judeţ, s-a construit o şcoală pedagogică”, a adăugat istoricul.

Şi sistemul universitar a cunoscut o evoluţie, imediat după sfârşitul Primului Război Mondial. Dacă în vechiul regat existau două universităţi, cea din Bucureşti şi cea de la Iaşi, în perioada interbelică, au mai apărut alte două, la Cernăuţi şi încă una la Bucureşti. Pe lângă acestea, mai existau şi institute politehnice, academii economice, care nu erau încadrate ca forme de învăţământ superior, ca statut.

În toată această perioadă, cel mai mult s-a investit în Universitatea din Bucureşti, aceasta ajungând să aibă aproximativ două treimi din studenţii români, mai exact, peste 22.000 dintr-un total de 34.000.

Potrivit istoricilor, modelul educaţiei româneşti este cel occidental, astfel că în 1925, Angelescu introduce examenul de bacalaureat după modelul francez. Deja se pune problema unei masificări a învăţământului şi din ce în ce mai mulţi oameni trebuie să fie educaţi în şcoli. De asemenea, în toată această perioadă, cercetarea joacă un rol foarte important.

De asemenea, apar multe şcoli private, deţinute în special de comunităţile religioase, unde, pe lângă programa impusă de către ministerul Educaţiei, este introdusă şi această parte religioasă.

“În aceea ce priveşte limbile străine vorbite, pe lângă franceză, engleza începe să capete un loc destul de important şi datorită Reginei Maria, care venind pe filieră britancă, de multe ori, înalta societate, pentru a avea o relaţie bună, încerca să îi vorbească în limba ei maternă. De asemenea, România a semnat un tratat al minorităţilor, astfel că existau şcoli minoritare şi o universitate cu predare în limba maghiară la Cluj", a precizat Matei Gheboianu.

Cel de-al Doilea Război Mondial vine cu modificări majore în zona sistemului de învăţământ, în primul rând fiind luate măsuri de eliminare a multor studenţi şi profesori care se opuneau regimului legionar nou instalat în România.

"Statul Naţional Legionar, al lui Antonescu, compus din Mişcarea Legionară, va aduce epurări masive, mai ales la nivelul sistemului universitar, pe baze politice. S-au creat comisii care dădeau afară profesori sau studenţi, care s-au manifestat împotriva acestei mişcări. În timpul războiului, mulţi tineri, care puteau merge la universitate, au fost mobilizaţi pe front", a precizat, pentru MEDIAFAX, profesorul Matei Gheboianu.

În 1948, comuniştii impun o nouă lege a educaţiei, un model sovietic de dezvoltare a învăţământului, însă, chiar dacă se păstrează cei patru ani obligatorii până la şapte ani gratuiţi, ideologia partidului se resimte tot mai mult.

“În această lege, se stipula faptul că toţi elevii din România, începând cu clasa a patra, vor învăţa obligatoriu limba rusă. Întregul învăţământ privat şi confesional va fi preluat de către stat. Inclusiv universităţile vor fi reformate, astfel că din Universitatea Bucureşti se va desprinde Facultatea de Medicină şi Farmacie, la fel ca şi cea de Medicină Veterinară. Pentru a arăta schimbarea şi ruptura faţă de trecut, Universitatea din Bucureşti va purta numele de C. I. Parhon, marele endocrinolog care făcea partea din forurile de conducere ale statului comunist, iar imaginea lui era folosită pentru că era un profesor cunoscut la nivel internaţional”, a menţionat istoricul.

Istoricii amintesc faptul că, odată cu venirea comuniştilor, admiterea în sistemul de învăţământ superior se făcea pe baza unui dosar de candidat. Nu era un dosar care conţinea foaia matricolă sau notele de la examenul de Bacalaureat, ci statutul social pe care familia candidatului îl avea.

"Acest dosar presupunea prezentarea istoricului familie tale şi în funcţie de mediul din care proveneai aveai sau nu acces la învăţământul superior. Există un document care vorbeşte de patru clase sociale, iar cea mai rea era cea de burghezi, de moşieri, care aprope că nu aveau şanse să intre în învăţământ”.

O schimbare majoră, care a rămas una dintre cele mai importante amintiri chiar şi astăzi, este introducerea pionieratului, în anii '50, organizaţie creată tot pe modelul sovietic şi care încerca încă din şcoală crearea omului noi, fiind unul din punctele impuse de regim. Astfel, încă din clasa a doua, elevii erau încadraţi într-o structură în care erau învăţaţi ce înseamnă partid, urmând, mai departe, să fie membri în organizaţiile de tineret şi în cele universitare, toate având aceleşi scop.

"Încă de la începutul comunismului, va apărea acel index al cărţilor interzise, din bibliotecile publice, librării şi inclusiv din colecţiile personale. Erau aproximativ 600 de pagini de astfel de cărţi interzise. Şi au fost cazuri de oameni arestaţi, unii au ajuns chiar la canal tocmai din cauza faptului că aveau astfel de cărţi. Au fost interzise împrumuturile de cărţi din institutele occidentale, aşa cum era Institutul Cultural Francez sau British Council. O astfel de listă a existat până aprope de '89, fiind mult modificată. La biblioteca Academiei Ştefan Gheorghiu a existat Fondul Secret de Carte şi doar anumiţi oameni puteau citi cărţile din acest fond secret", a menţionat profesorul universitar.

În ciuda tuturor măsurilor de îngrădire luate de comunişti, regimul totalitar îşi propune reducerea, chiar eliminarea analfabetismului din ţară, astfel că toţi copiii erau obligaţi să meargă la şcoală, iar anual, se făceau statistici în acest sens.

"Tot în această perioadă s-a stabilizat învăţământul preuniversitar, astfel avem patru clase de ciclu primar, patru gimnazial şi patru de liceu. Obligatorii erau opt clase, ulterior se va trece la 10 clase obligatorii, după care, elevii fie mergeau către liceu, şcoală profesională sau şcoală complementară", potrivit sursei citate.

În anii ’70, Nicolae Ceauşescu revine, din nou, asupra sistemului educaţional şi, pe fondul unor vizite în China şi Coreea de Nord, se ajunge la eliminarea aproape în totalitate a liceelor teoretice, rămânând un număr redus, la nivel naţional. În locul acestor instituţii, apar liceele industriale, astfel, la finalul ciclului liceal, elevii urmează să obţină o meserie anume.

Decizia vine într-o perioadă în care Nicolae Ceauşescu doreşte industrializarea României, moment în care s-au construit multe fabrici şi uzine.

“Acelaşi lucru se întâmplă şi în învăţământul superior, unde universităţile tehnice aveau mare parte dintre locurile pe care ministerul le distribuia. La universităţile cu profil umanist, filologic, concurenţa era uriaşă pentru că numărul locurilor era unul limitat. România avea o pondere mică de studenţi la mia de locuitori, foarte mică faţă de Europa, chiar mai mică şi decât Uniunea Sovietică”, a explicat istoricul.

În condiţiile în care locurile la facultăţi sunt foarte puţine, partidul decide tăierea a 25% dintre ele, în încercarea de a returna datoria externă pe care o avea România.

Odată cu Revoluţia din decembrie 1989, studenţii devin tot mai curajoşi în relaţia cu profesorii, astfel că ajung să conteste cadrele didactice universitare pe motive ideologice. Se ajunge ca multe cursuri ale anumitor profesori să fie boicotate chiar şi doi-trei ani la rând.

“După Revoluţie, observăm că sistemul se transformă, se schimbă, avem deja o deschidere foarte mare în sistemul universitar. Dintr-o dată, vedem o creştere a numărului de locuri în universităţi. Apar specializări noi şi vor mai apărea universităţile private. La început, au apărut fără un cadru legal foarte bine clarificat şi exista o cerere foarte mare pe piaţă a unor oameni care îşi doreau să facă o universitate, vorbim de cei care în perioada comunistă nu au avut ocazia să urmeze o facultate”, a precizat Gheboianu.

În anii ’90, statul român a fost destul de încet, în special în crearea de mecanisme de control pentru calitatea învăţământului şi s-a ajuns la anomalii. Există 4.000-5.000 de studenţi înscrişi la o specializare, astfel că este destul de greu ca ei să poată să aibă condiţii optime ca să susţină cursurile.

Apariţia manualelor alternative duce la discuţii intense în legătură cu ce trebuie să fie prezentat într-o programă şcolară, cum trebuie să se predea la şcoală o materie sau alta.

“Problema cea mai mare este că aproape toate partidele ajunse la guvernare şi-au propus să reformeze sistemul şi nicio reformă nu a fost dusă până la capăt. Ceea ce a creat haos, schimbări în timpul ciclurilor şcolare, astfel că, de exemplu, în clasa a cincea ştiai că vei da exmenul de capacitate, care reprezintă 100% şi afli în clasa a opta că reprezintă doar 50%”, a mai explicat profesorul universitar.

Treptat, începând cu anii 2000, se conturează zona României sărace. Apare din ce în ce mai des abandonul şcolar, în special în zona liceală, dar sistemul educaţional se confruntă şi cu refuzul înscrierilor la şcoală. Acelaşi lucru este valabil şi în sistemul universitar, unde rata abandonului a crescut foarte mult, în special după primul an de studii. Printre motivele care conduc la acest lucru, se numără ponderea tot mai mică de trecere a examenului de Bacalaureat, dorinţa tot mai mare de a studia în universităţi din străinătate sau pur şi simplu, lipsa banilor.

“Există nişte studii ale Băncii Mondiale, care ne vorbesc despre nivelul de pregătire din mediul rural şi cel din mediul urban. De exemplu, la matematică, se ajunge la o diferenţă de un an de zile între cunoştinţele pe care le au cei de la oraş faţă de rural, iar la limba română, de şase luni de zile”.

Sistemul de învăţământ recapătă influenţele occidentale pe care le avea în perioada interbelică, odată aliniat la sistemul de la Bologna, ciclul universitar de licenţă, care era de patru ani, devine de trei ani. Interesul pentru studiile de masterat creşte şi o amploare mare o iau chiar şi doctoratele. Se ajunge uşor, uşor, într-o zonă în care obţinerea doctoratelor pare un lucru destul de facil. De altfel, unii politicieni s-au folosit chiar de obţinerea titlului pentru a primi diverse poziţii universitare.

Peste 20 de politicieni au preluat, în ultimii 28 de ani, portofoliul de la Educaţie, însă o evoluţie a sistemului nu prea a existat. Prin cele mai mari modificări se numără schimbarea examenului de Bacalaureat, de la şapte probe la trei probe şi trei competenţe, la iniţiativa Ecaterinei Andronescu.

Legea educaţiei din 2011 vine şi ea cu schimbări majore, cum ar fi introducerea clasei 0 sau clasa pregătitoare, astfel, copiii intră la şcoală la şase ani. O schimbare al cărei scop a fost ca trecerea de la grădiniţă la şcoală să fie mult mai uşoară.

În 2014, Daniel Funeriu aduce nu mai puţin de 97 de modificări la Legea Educaţiei, astfel că studiile de doctorat se puteau face şi la distanţă sau Bacalaureatul se poate organiza în trei sesiuni.

Actualul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, s-a remarcat prin mai multe decizii care au stârnit controverse. Introducerea manualului de educaţie fizică şi sport, la clasa a V-a, a declanşat un adevărat scandal în spaţiul public. La fel şi interzicerea materialelor auxiliare şi "lupta împotriva baronilor manualelor", aşa cum i-a numit Liviu Pop pe conducătorii de edituri.

Ca fiecare ministru al Educaţiei post-decembrist, şi Liviu Pop vrea reformarea sistemului de învăţământ şi schimbarea legii Educaţiei.

"Vă asigur că, începând cu 1 septembrie, veţi fi parte a procesului de modificare a Legii Educaţiei Naţionale, vom deschide fişa de proiect astfel încât, în septembrie anul viitor, după ce facem o analiză temeinică a ceea ce s-a întâmplat în cei şase ani de la implementare, cu experţi din universităţi, Academie, federaţii sindicale, organizaţii studenţeşti, vom finaliza proiectul de lege în septembrie anul viitor când îl vom lansa către Parlament”, a declarat Liviu Pop, ]n luna august, la Cluj, în cadrul Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România (FOSR).

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
EDUCAŢIE ,
CENTENAR ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.