14 oameni au murit pe munte în august. Salvamont avertizează că are prea puțini salvatori
Salvamont a centralizat activitatea celor 75 de formații Salvamont, din 39 de structuri județene și locale, care activează în 25 de județe. August a reprezentat vârful sezonului turistic de vară, zilnic fiind mobilizați, în medie, între 650 și 700 de salvatori montani.
Numărul intervențiilor și al persoanelor salvate a fost însă mai mic decât în aceeași lună a anului trecut, arată bilanțul Salvamont.
14 persoane au murit pe munte
Dintre persoanele asistate, 185 de accidentați au fost predați echipajelor SMURD sau Serviciului de Ambulanță, 65 au fost transportați cu ambulanțele Salvamont, iar 25 au fost predați echipajelor elicopterelor SMURD–IGAV.
În august, 14 persoane și-au pierdut viața pe munte, cu una mai mult decât în aceeași lună din 2025. Salvamont precizează că, în aceste cazuri, echipele au recuperat victimele din zonele montane și le-au transportat pentru a fi predate serviciilor de medicină legală.
Cele mai multe intervenții au avut loc în zona montană, dar salvamontiștii au fost solicitați și în locuri greu accesibile din afara acesteia. Unele misiuni au beneficiat de sprijinul dronelor de căutare și salvare sau al câinilor Salvamont.
Aproape 2.000 de apeluri pentru informații despre munte
Dispeceratul Național Salvamont a preluat, în august, sute de apeluri privind accidente montane și incendii în zonele montane și submontane. Alte solicitări de urgență au fost gestionate prin 112 sau prin dispeceratele locale Salvamont.
Pe lângă apelurile de urgență, turiștii au solicitat aproape 2.000 de informații despre trasee și zonele montane, prin Dispeceratul Național Salvamont și structurile județene și locale.
Resurse insuficiente pentru intervenții
Salvamont România spune că numărul salvatorilor montani este insuficient pentru necesarul de intervenție. „Capacitatea operativă de intervenție a echipelor Salvamont are, la nivel național, un grad de acoperire de numai 18,75%”, se arată în bilanț. Cu toate acestea, salvamontiștii au răspuns în august tuturor solicitărilor specifice domeniului lor de activitate, fără niciun caz ratat din cauza resurselor proprii.
În cele 39 de structuri Salvamont activează aproximativ 860 de salvatori montani atestați, dintre care 360 sunt angajați și 502 voluntari. Alți aproximativ 360 de salvatori aspiranți și debutanți se află în diferite etape ale procesului de formare profesională.