„Elevii din România vor fi în siguranţă dupa ce vom finaliza reabilitarea celor 2.500 de şcoli. În prezent nu ştim situaţia exactă a acestor clădiri, dar în 30 de zile vom avea o experiză exactă a stării de funcţionalitate a acestor şcoli, urmând ca în doi ani să finalizăm refacerea lor”, a declarat Liviu Pop.
În ceea ce priveşte o eventuală scădere a bugetelor locale, după schimbarea Codului Fiscal, şi implicit a scăderii finanţării pentru refacerea acestor şcoli, ministrul Educaţiei a declarat că nu se va tăia din banii pentru aceste lucrări.
„Guvernul alocă sume consistente pentru refacerea şcolilor, îndeosebi în zona de infrastructură, ca atare aceste proiecte nu vor fi afectate în niciun fel” a mai precizat Liviu Pop, care a adăugat faptul că luni dimineaţă a primit de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă un raport cu noile proceduri care trebuie respectate în ceea ce priveşte avizele şi autorizarea pentru securitatea la incendiu în unităţile de învăţământ.
„Este vorba îndeosebi de avize pentru aproximativ o mie de grădiniţe care au două sau trei clase, unde suprafaţa de funcţionare a acestor clădiri trebuie mărită de la 150 la 175 de metri pătraţi. Siguranţa copiilor nu este afectată, este vorba doar de anumite schimbări care trebuie să fie făcute în acele clădiri”, a mai declarat ministrul Educaţiei, în cadrul unei conferinţe unde a fost prezentat raportul privind starea învăţământului din Municipiului Bucureşti pentru anul şcolar 2016 – 2017.
Totodată, şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Florin Lixandru, a declarat că, în Capitală, din cele 421 de unităţi de învăţământ de stat, doar 43 au autorizaţie de Securitate la incendiu, iar restul sunt în proces de avizare.
„Asta nu înseamnă că cele care nu au autorizaţie prezintă riscuri pentru siguranţa elevilor şi a personalului acelor unităţi de învăţământ”, a declarat Florin Lixandru.
Citeşte şi: OLAF, despre dosarul lui Dragnea: Sunt dovezi care sugerează colaborări secrete între beneficiari
Citeşte şi: Vechile catacombe ale Braşovului, modificate ilegal de un fost politician eliberat din închisoare. Care era planul final al bărbatului
Citeşte şi: Senat: Legea prin care condamnaţii scapă de 20 de zile de închisoare pentru fiecare carte, adoptată
Citeşte şi: Un lider ALDE le închide gura primarilor care se plâng de diminuarea bugetelor: Să revină la salarii de bun simţ
Citeşte şi: Dragnea, primele declaraţii după ce a fost pus sub urmărire penală de DNA: Resping categoric acuzaţiile. Miza este preluarea PSD/ Tăriceanu m-a sunat şi mi-a cerut să rămân – VIDEO
Citeşte şi: Ordonanţa Ralucăi Prună schimbă regulile audierilor. Jurist: Se încală dreptul la apărare şi la tăcere