22 de ani de la Revoluţie: Sirenele au sunat la Timişoara timp de 3 minute

Sirenele au sunat, marţi, timp de trei minute, la Timişoara, pentru a marca 22 de ani de când municipiul a devenit primul oraş liber din România, momentul fiind urmat de scandări ale unor revoluţionari adunaţi în balconul Operei.

189 afișări
Imaginea articolului 22 de ani de la Revoluţie: Sirenele au sunat la Timişoara timp de 3 minute

22 de ani de la Revoluţie: Sirenele au sunat la Timişoara timp de 3 minute (Imagine: Alin Matei/Mediafax Foto)

Aproximativ 20 de revoluţionari s-au strâns, marţi la prânz, în balconul Operei din Timişoara, aceştia păstrând trei minute de reculegere, în timp ce sirenele răsunau în Piaţa Victoriei pentru a marca 22 de ani de la declararea municipiului primul oraş liber de comunism din România.

După acest moment, revoluţionarii au scandat "Timişoara, Timişoara", dar şi "Băsescu nu uita, va veni şi vremea ta" şi "Jos Guvernul".

Manifestarea s-a încheiat după aproximativ jumătate de oră.

Manifestările legate de comemorarea a 22 de ani de la Revoluţia din 1989 vor continua marţi, la ora 17.00, cu un concert susţinut de Ansamblul Johann Strauss Modern - Brass Quintet, urmat, de la ora 18.00, de proiecţii arhitecturale de mari dimensiuni pe clădirea Rectoratului Politehnicii. Pe clădire vor fi proiectate peste 50 de picturi realizate de elevi si studenţi ai Timişoarei, cu tema "Libertate".

Joi, 22 decembrie, liderii revoluţionarilor vor ţine discursuri în balconul Operei, iar de la ora 18.00 va avea loc un concert de colinde, urmat de ceremonialul împărţirii Luminii de la Bethleem.

La Timişoara, potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Memorialul Revoluţiei, care citează documente oficiale ale Ministerului Sănătăţii, au murit, în timpul Revoluţiei, aproximativ o sută de persoane, alte câteva sute fiind rănite. Conform documentelor oficiale, au fost 73 de morţi şi 296 de răniţi în perioada 16-22 decembrie 1989, iar după 22 decembrie, 20 de morţi şi 77 de răniţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici