24 de migranţi din mai multe ţări, descoperiţi într-un TIR în vama Vărşand - VIDEO

Un grup format din 24 de migranţi din Palestina, Afganistan, Irak, Bangladesh şi Iran a fost descoperit, în noaptea de joi spre vineri, într-un TIR verificat la ieşirea din ţară prin vama arădeană Vărşand, oamenii fiind ascunşi în locaşuri amenajate între plăci din pal melaminat.

30 afișări
Imaginea articolului 24 de migranţi din mai multe ţări, descoperiţi într-un TIR în vama Vărşand - VIDEO

24 de migranţi din mai multe ţări, descoperiţi într-un TIR în vama Vărşand

Grănicerii de la Vărşand i-au descoperit pe migranţi când au verificat remorca TIR-ului, care transporta din Grecia în Italia plăci din pal melaminat.

În locaşuri construite între plăcile din pal, poliţiştii de frontieră au descoperit trei locaşuri ventilate, în care stăteau înghesuite 24 de persoane din Palestina, Afganistan, Irak, Bangladesh şi Iran, cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani.

"Stivele cu plăci din pal erau decupate în interior, pentru a face loc persoanelor care se sustrăgeau controlului de frontieră. Fiecare locaş avea două ventilatoare şi un frigider cu alimente pentru călătorie", a declarat Mihaela Leş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad.

Video stirileprotv.ro

Şoferul automarfarului este un român, care va fi audiat de poliţiştii de frontieră, la fel ca şi cei 24 de migranţi.

La sfârşitul săptămânii trecute, tot la Vărşand, poliţiştii de frontieră au descoperit 36 de persoane din Afganistan şi Irak, care erau ascunse într-un locaş special construit într-un TIR, printre saci cu hrană uscată pentru câini.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici