60 de persoane, salvate vineri de salvamontişti din zonele montane

Salvamontiştii au salvat vineri 60 de persoane aflate în diferite situaţii de risc în zonele montane din întreaga ţară.

160 afișări
Imaginea articolului 60 de persoane, salvate vineri de salvamontişti din zonele montane

60 de persoane, salvate vineri de salvamontişti din zonele montane

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 60 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, a anunţat sâmbătă dimineaţa Salvamont România.

Cele mai multe apeluri, câte 11, au fost primite pentru Salvamont Maramureş şi Salvamont Harghita, 6 apeluri au fost înregistrate pentru Salvamont Caraş Severin – Muntele Mic şi câte 5 pentru Salvamont Gorj şi Salvamont Voineasa. Alte apeluri au fost primite de salvamontiştii din Sibiu, Braşov, Lupeni, Cluj, Bihor, Borşa, Zărneşti, Prahova, Predeal, Mureş sau Hunedoara.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 60 de persoane. Dintre acestea, 20 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital.

S-au primit şi 39 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici