82 de migranţi au vrut să treacă ilegal frontiera cu Ungaria în ultimele 24 de ore

82 de cetăţeni stăini au fost prinşi de poliţiştii de frontieră în timp ce voiau să treacă ilegal frontiera cu Ungaria, pentru a ajunge în vestul Europei. Erau transportaţi în camioane cu marfă sau au fost prinşi când voiau să treacă frontiera pe jos, informează, miercuri, Poliţia de Frontieră.

379 afișări
Imaginea articolului 82 de migranţi au vrut să treacă ilegal frontiera cu Ungaria în ultimele 24 de ore

Sursa foto: Politia de Frontiera

Poliţiştii de frontieră de la Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II şi Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu au prins, în ultimele 24 de ore, în trei camioane cu marfă sau pe jos, 82 cetăţeni din mai multe state care au încercat să treacă ilegal frontiera spre Ungaria.

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru control, înainte de a ieşi din ţară, doi cetăţeni turci şi un român, aflaţi la volanul unor camioane de transport marfă din Turcia şi România.

Aceştia transportau, potrivit documentelor, mobilă, profile de aluminiu şi containere, pentru societăţi comerciale din Germania, Danemarca şi Polonia.

După controlul poliţiştilor de frontieră, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre bunurile transportate, 70 cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state – Siria, Etiopia, Pakistan, India, Maroc, Sri Lanka, Bangladesh şi Turcia, care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat pentru a ajunge în state din vestul Europei.

În cursul nopţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu au observat, în apropierea liniei de frontieră, un grup de persoane care se deplasa pe jos în direcţia statului vecin.

Poliţiştii s-au deplasat către persoanele care nu îşi justificau prezenţa în zonă, iar după cercetări s-a stabilit că este vorba de 12 persoane din India, Etiopia şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 şi 33 de ani, intrate legal în România.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trafic de migranţi în cazul şoferilor şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii depistaţi ascunşi în mijloacele de transport.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici