Accident rutier în drum spre casă, după o petrecere. Cinci tineri s-au răsturnat cu maşina şi au izbit o casă

  • O maşină a ieşit de pe şosea, a intrat într-o curte, s-a răsturnat şi a lovit o casă.
  • În autoturism se aflau cinci persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 25 ani
  • Cele cinci victime au ajuns la spital, una dintre persoane fiind în stare de inconştienţă.
1989 afișări
Imaginea articolului Accident rutier în drum spre casă, după o petrecere. Cinci tineri s-au răsturnat cu maşina şi au izbit o casă

Cinci tineri s-au răsturnat cu maşina şi au izbit o casă

Accidentul rutier s-a produs duminică dimineaţa, pe DN 28, în localitatea Scopoşeni din comuna ieşeană Gorban.

La faţa locului au intervenit echipaje ISU şi SAJ Iaşi, inclusiv autospeciala de descarcerare deoarece una dintre victime era prinsă între resturile maşinii.

În maşina care s-a răsturnat se aflau doi bărbaţi şi trei femei. Persoana încarcerată a fost extrasă din maşină, după care a fost luată de un echipaj de pe ambulanţă.

Victimele au vârste cuprinse între 20 şi 25 ani şi se pare că se întorceau de la o petrecere. Cele cinci victime au multiple traumatisme şi au fost transportate la unităţi medicale din judeţul Iaşi, au anunţat echipele de intervenţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici