Accident teribil: Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite grav, după ce un microbuz a depăşit într-o zonă interzisă

Două persoane au murit şi două au fost rănite grav în judeţul Hunedoara, vineri dimineaţă, după ce un microbuz a depăşit într-o zonă interzisă şi s-a ciocnit cu un TIR.

2998 afișări
Imaginea articolului Accident teribil: Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite grav, după ce un microbuz a depăşit într-o zonă interzisă

Accident teribil: Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite grav, după ce un microbuz a depăşit într-o zonă interzisă

Potrivit Poliţiei Hunedoara, accidentul a avut loc vineri dimineaţă pe DN66, în comuna Băcia.

Şoferul unui microbuz care circula din direcţia Petroşani-Simeria a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un TIR.

În urma impactului, şoferul microbuzului, un bărbat de 51 de ani, şi o femeie din microbuz, de 47 de ani, au murit, iar alte două femei din microbuz au fost grav rănite.

Traficul este blocat.

„Pompierii salvatori au găsit la locul impactului dintre o dubiţă de transport persoane înmatriculată în Hunedoara şi un TIR de Harghita 4 victime, un bărbat şi 3 femei. Trei dintre oamenii aflaţi în microbuz au fost extraşi cu ajutorul echipei de descarcerare. Bărbatul de 51 ani, şoferul microbuzului, şi o femeie nu au mai putut fi salvaţi. Alţi 2 răniţi, 2 femei, au primit îngrijiri medicale la locul accidentului din partea echipajului de prim ajutor şi ulterior su fost transportate la UPU Deva. Şoferul autotrenului nu prezintă nicio leziune”, a anunţat şi ISU Hunedoara.

Taguri:
microbuz,
accident,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici