Acţiunea RMGC împotriva fostului ministru Atilla Korodi, respinsă de instanţă

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea prin care Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) i-a dat în judecată pe fostul ministru al Mediului Attila Korodi şi pe fostul secretarul de stat Silviu Stoica, pentru refuzul de a relua procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru Proiectul Roşia Montană.

177 afișări
Imaginea articolului Acţiunea RMGC împotriva fostului ministru Atilla Korodi, respinsă de instanţă

Acţiunea RMGC împotriva fostului ministru Atilla Korodi, respinsă de instanţă (Imagine: Luiza Puiu/Mediafax Foto)

Prin decizia din miercuri, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată în cauză şi a respins acţiunea reclamanţilor.

Decizia dată în acest proces care a avut ca obiect "obligaţia de a face" poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă.

RMGC va analiza decizia Curţii de Apel şi va decide cum va acţiona în continuare

 

Compania Roşia Montană Gold Corporation spune că va analiza decizia Curţii de Apel Bucureşti şi motivele care au stat la baza ei şi va decide cum va acţiona în continuare, reafimând faptul că în procedura de evaluare pentru obţinerea Acordului de Mediu nu este necesar un certificat de urbanism.

Potrivit unui comunicat al companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), în procedura de evaluare pentru obţinerea Acordului de Mediu nu este necesar un certificat de urbanism, acesta fiind motivul litigiului dintre companie şi Ministerul Mediului.

Reprezentanţii RMGC susţin că nu există nicio bază legală în legislaţia Uniunii Europene sau în cea românească pentru suspendarea unei proceduri de analiză a evaluării impactului asupra mediului (raportul EIA). Mai mult, legislaţia UE sau cea a României nu impune existenţa unui certificat de urbanism pentru evaluarea studiului de impact asupra mediului.

Ministerul Mediului a fost acţionat în instanţă, pentru că "a refuzat nejustificat" să emită Acordul de funcţionare pentru barajele Corna şi Cetate care urmau să fie construite în cadrul Proiectului Roşia Montană.

În septembrie 2008, RMGC informa că Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) ar fi trebuit să dispună emiterea Acordului de funcţionare pentru barajele Corna şi Cetate, după ce Comisia de experţi a MMDD a aprobat emiterea acestor Avize de funcţionare în siguranţă încă din anul 2007, vot reluat, în unanimitate, şi în şedinţa din 26 martie 2008.

Roşia Montană Gold Corporation susţinea că, după votul comisiei de experţi, MMDD, în calitate de autoritate competentă, avea obligaţia de a emite Avizul privind documentaţia în termen de maxim o săptămână de la data ţinerii şedinţei şi Acordul de funcţionare în termen de zece zile de la data primirii solicitării.

În ianuarie 2008, Curtea de Apel Alba a anulat certificatul de urbanism emis, în anul 2004, de Consiliul Local Roşia Montană, prin care zona era declarată zonă industrială şi rezervată proiectului minier propus de Gabriel Resources. Decizia Curţii obliga, astfel, Ministerul Mediului la returnarea documentaţiei depuse pentru obţinerea autorizaţiei de mediu, fapt care anula întregul proces de obţinere a autorizaţiilor necesare pentru exploatarea minieră în zona Roşia Montană.

În acest context, RMGC a dat în judecată MMDD, dar şi pe ministrul de atunci Korodi Attila şi pe secretarul de stat Silviu Stoica, reprezentantul ministerului în Comitetul de Analiză Tehnică a proiectului minier. Acţiunea în instanţă a fost depusă de companie la Curtea de Apel Bucureşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici