Adio scăldatului noaptea în mare

Intrarea turiştilor în mare va fi interzisă după ora 24.00, deoarece noaptea nu pot fi asigurate servicii de salvamar.

1 afișare
Imaginea articolului Adio scăldatului noaptea în mare

Adio scăldatului noaptea în mare

Şeful Departamentului de Control al Guvernului, secretarul de stat Emanoil Neguţ  a cerut interzicerea scăladutului în mare după ora 24.00, deoarece în timpul nopţii nu sunt asigurate servicii de salvamar.

De asemenea, Emanoil Neguţ a  declarat că va propune reducerea amenzilor aplicate persoanelor care intră cu animale pe plajă sau nu păstrează curăţenia în aceste spaţii la un nivel rezonabil, proporţional cu gravitatea faptei comise.

Legislaţia actuală prevede amenzi cuprinse între 10.000 şi 30.000 lei pentru persoanele care intră cu animale pe plajă sau nu păstrează curăţenia.

Alte propuneri se referă la amplasarea de scrumiere pe plajă, montarea de panouri cu numere de telefon la care să fie reclamată nerespectarea curăţeniei pe plajă, ridicarea şezlongurilor în fiecare seară pentru curăţenie şi susţinerea din punct de vedere financiar de către autorităţile publice centrale a participării maeştrilor bucătari şi cofetari la competiţii internaţionale, pentru formarea de noi specialişti.

Toate acestea fac parte dintr-un set de măsuri propuse de şeful DCG, după neregulile şi lacunele legislative constatate în urma acţiunilor de control derulate pe litoral, în luna august.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici