Adjunctul de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor: Nu au fost presiuni asupra noastră

Adjunctul şefului de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor din MAI, Daniel Gheorghe, a declarat marţi, la ieşirea de la Parchetul instanţei supreme, că asupra celor din instituţia pe care o reprezintă nu au fost puse presiuni "din partea nimănui" în legătură cu listele electorale de la referendum.

214 afișări
Imaginea articolului Adjunctul de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor: Nu au fost presiuni asupra noastră

Adjunctul de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor: Nu au fost presiuni asupra noastră (Imagine: Shutterstock)

"Nu au fost presiuni din partea nimănui", a spus el, după audierile la Parchet.

Întrebat cu privire la informarea din 2 august în care s-a precizat că "Ministerul Administraţiei şi Internelor nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente", Daniel Gheorghe a precizat că "exactitatea datelor poate fi influenţată, într-o măsură mai mică sau mai mare, de anumite cauze", cum ar fi neînregistrarea unor cazuri de deces sau de persoane care şi-au mutat domiciliul în străinătate.

În acelaşi context, ajunctul şefului de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor a afirmat că "s-au făcut multe verificări", încă înainte de alegerile locale, acestea vizând, printre altele, cazurile persoanelor a căror vârstă a trecut de 100 de ani. Potrivit lui Daniel Gheorghe, verificările în astfel de cazuri au avut ca scop scoaterea de pe liste a persoanelor care au decedat între timp.

Adjunctul şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, Daniel Gheorghe, a fost audiat la Parchetul instanţei supreme în dosarul în care Constantin Manoloiu este cercetat pentru abuz în serviciu, în legătură cu adresa emisă în 2 august şi transmisă ulterior de MAI Curţii Constituţionale.

Potrivit unor surse judicare, anchetatorii continuă marţi audierile în dosarul în care chestorul Constantin Manoloiu a fost pus oficial sub acuzare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Directorul adjunct al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a fost citat să se prezinte la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest dosar, au precizat sursele citate.

Procurorii l-au citat pentru audieri şi pe juristul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, au adăugat sursele citate.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, în 6 august, începerea urmăririi penale faţă de Constantin Manoloiu, "sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice".

"Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că învinuitul, în calitate de director al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, nu a respectat dispoziţiile art.5 din HG 682/7 iulie 2012 pentru stabilirea măsurilor tehnico-organizatorice privind referendumul naţional din data de 29 iulie 2012, pentru demiterea preşedintelui României", a precizat Parchetul instanţei supreme.

Adresa comunicată Curţii Constituţionale în 2 august, conform căreia MAI nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, această atribuţie revenind exclusiv Autorităţii Electorale Permanente, relevă "o îndeplinire defectuoasă cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu" din partea chestorului Manoloiu, cel care a semnat documentul transmis ulterior de Ministerul Administraţiei şi Internelor Curţii Constituţionale.

Prin această faptă, Manoloiu ar fi fost cauzată "o tulburare însemnată relaţiilor sociale privind evidenţa persoanelor cu drept de vot şi a au fost afectate acele relaţii sociale a căror normală desfaşurare şi dezvoltare nu este posibilă fără îndeplinirea cu corectitudine a îndatoririlor de serviciu de către funcţionarii publici sau alţi funcţionari", spun anchetatorii.

Prin comunicarea din 2 august, chestorul Constantin Manoloiu "a urmărit să invalideze listele electorale permanente actualizate şi comunicate, privind numărul de cetăţeni cu drept de vot, încălcând cadrul legislativ aplicabil în materia referendumului care reglementează expres atribuţiile ce revin instituţiei pe care o conduce".

Potrivit probelor administrate în cauză, s-a produs o tulburare însemnată instituţiilor publice implicate în validarea referendumului, scopul exclusiv fiind cel al afectării continuităţii desfăşurării activităţii instituţiilor publice cu atribuţii în activităţiile de confirmare a referendumului.

Constantin Manoloiu a eludat dispoziţiile legale incidente în materia atribuţiilor sale, cunoscând că încalcă legislaţia în materie şi ignorând acest aspect, au mai arătat procurorii.

"Prin procesul-verbal din data de 2 august 2012, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au sesizat din oficiu în legătură cu modul de organizare şi desfăşurare a referendumului naţional din data de 29 iulie 2012, pentru demiterea preşedintelui României. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare", a precizat Ministerul Public.

Adresa din 2 august emisă către Manoloiu Constantin şi transmisă ulterior de MAI Curţii Constituţionale conţinea comunicarea Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi preciza că Ministerul Administraţiei şi Internelor "nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, deoarece această atribuţie revine exclusiv Autorităţii Electorale Permanente".

La data de 2 august, urmare a datelor contradictorii care au fost transmise în legătură cu numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente de către autorităţile publice implicate (Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Autoritatea Electorală Permanentă), Curtea Constituţională a decis amânarea pronunţării unei hotărâri cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie pentru demiterea preşedintelui României şi pentru confirmarea rezultatelor referendumului pentru data de 12 septembrie.

Ulterior, Curtea Constituţională, pentru a nu menţine această stare de instabilitate o perioadă de timp atât de mare, a revenit cu un comunicat prin care anunţa că decizia cu privire la referendum va fi luată în 31 august.

Constantin Manoloiu declara, luni, la ieşirea din sediul Parchetului instanţei supreme, că nu îşi dă demisia, că este un profesionist, iar învinuirea "nu are relevanţă, ea vine şi se duce".

"Eu sunt garantul că toate cifrele vor fi corecte", a spus Manoloiu.

El a precizat că a semnat un ordin de informare către ministru, care este un politician.Totodată, chestorul şef a spus că nu el a transmis informarea Curţii Constituţionale, ci a adresat-o ministrului Ioan Rus.

Cifra de 18.292.514 de alegători este cea stabilită până în 20 iulie 2012, ea fiind o "cifră fluidă", a mai spus Manoloiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici