Adjunctul şefului ITM Alba, care a condus băut şi fără permis, a fost arestat preventiv

Adjunctul şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Alba, Gabor Zsolt Calman, reţinut după ce s-a urcat băut la volan şi având permisul de conducere suspendat tot din cauza alcoolului, a fost arestat preventiv, miercuri seara, de Curtea de Apel Alba Iulia.

182 afișări

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat că instanţa a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi a dispus arestarea preventivă pentru 20 de zile a lui Gabor Zsolt Calman, de profesie avocat, acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice.

Muntean a spus că hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, iar competenţa de soluţionare a recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Şeful adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Alba, Gabor Zsolt Calman, a fost reţinut miercuri de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pentru infracţiuni rutiere. Procurorii au înaintat apoi instanţei propunerea de arestare preventivă a lui Gabor Zsolt Calman.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Mihaela Chicea, adjunctul ITM Alba este suspectat că în noaptea de marţi spre miercuri, băut fiind şi cu permisul de conducere suspendat pentru conducere cu alcoolemie peste limită, a provocat un accident de circulaţie şi a plecat de la faţa locului.

Conform Poliţiei Judeţene Alba, adjunctul şefului ITM Alba nu a oprit la semnalele unei patrule a Poliţiei Alba Iulia, astfel încât poliţiştii au pornit în urmărirea maşinii conduse de Calman.

La o intersecţie din Alba Iulia, acesta a pierdut controlul volanului, maşina s-a lovit de un copac şi de gardul unui imobil, însă bărbatul nu a oprit nici de această dată.

Bărbatul a fost urmărit de mai multe echipaje de Poliţie şi a fost prins pe o altă stradă din municipiul Alba Iulia.

Adjunctul ITM Alba a refuzat testarea cu aparatul etilotest, însă a fost dus ulterior la Spitalul Judeţean Alba, unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru a i se stabili alcoolemia.

Poliţiştii au stabilit că bărbatul avea permisul de conducere reţinut din luna iulie a acestui an pentru conducere cu alcoolemie peste limita legală.

Potrivit sursei citate, procurorii Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia cercetează acest caz deoarece Gabor Zsolt Calman este de profesie avocat, el fiind suspendat din Baroul Alba.

Surse judiciare au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că Gabor Zsolt Calman avea o alcoolemie de 1,65 la mie, stabilită în urma probelor de sânge recoltate de medicii Spitalului Judeţean Alba.

Gabor Zsolt Calman are 31 de ani, este de profesie avocat, iar în anul 2000, când era student la Facultatea de Drept, a fost cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte, după ce a avut o altercaţie cu un bărbat într-un bar din Aiud, în timpul căreia acesta din urmă a căzut cu gâtul într-o sticlă spartă.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Alba, Luminiţa Prodan, a confirmat, miercuri seară, că Gabor Zsolt Calman a fost cercetat pentru această faptă, însă a spus că acesta a fost declarat nevinovat şi că nu are cazier penal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici