Adrian Perjovschi anunţă trendurile-HIT de beauty pentru 2024: Butterfly, Octopus sau Wolf-haircut – tunsori inspirate din natură (P)

Start trenduri pentru 2024 în industria beauty din România! Fluturele, lupul, octopusul sau meduza sunt elementele din natură care dau liniile de tunsori şi stilizări aspiraţionale în 2024, în industria frumuseţii din întreaga lume.

276 afișări
Imaginea articolului Adrian Perjovschi anunţă trendurile-HIT de beauty pentru 2024: Butterfly, Octopus sau Wolf-haircut – tunsori inspirate din natură (P)

Adrian Perjovschi anunţă trendurile-HIT de beauty pentru 2024: Butterfly, Octopus sau Wolf-haircut – tunsori inspirate din natură (P)

Tradiţional în ultimii 7 ani, Adrian Perjovschi, hair-stylist de top şi specialist în transformări radicale de look, este cel care anunţă primul trendurile industriei mondiale ale frumuseţii pentru anul următor, iar de data aceasta o face printr-un shooting-show spectaculos, sub obiectivul foto al lui Tibi Vântur, intitulat „Frumuseţea este ARTĂ”, în incinta Galeriei Kulterra din Bucureşti, printre lucrări de artă şi cu implicarea creativă a artistei vizuale Arina Bican.

„Pentru anul 2024, ducem frumuseţea la rangul de ARTĂ! Creativitate, artă din make-up şi pictură pe păr create de echipa noastră de la Jovsky Studio, picturi pe haine, cu stilizări ale muzelor din natura care ne înconjoară, create şi realizate cu un talent uriaş de artista Arina Bican, look-uri desprinse parcă din tablouri, mixuri de culori în trend şi mult curaj pentru a ne exprima unicitatea şi personalitatea prin felul în care arătăm, toate sunt atuurile pe care mizăm la evenimentul de anul acesta de lansare de trenduri.”, explică Adrian Perjovschi, hairstylistul cu peste 25 de ani experienţă pe piaţa de beauty din România, care an de an anunţă primul în cel mai creativ mod trendurile industriei.

Adrian Perjovschi a pregătit 7 modele pentru a ilustra 6 tunsori-vedetă în cromatica impusă de trenduri pentru anul 2024: „Vedeta colecţiei este butterfly haircut, o tunsoare foarte versatilă care se poate face de la păr mediu spre lung şi care, aşa cum îi spune şi numele, atunci când este coafat, ia formă de fluture. Am ales apoi wolf-haircut, inspirată din aspectul lupului, o tunsoare foarte texturizată, cu un aspect destul de dezordonat, cu un styling foarte versatil atât pe păr întins, cât şi pe păr ondulat. Printre tunsorile hit ale lui 2024 se numără şi octopus haircut, o tunsoare discontinuă, dar şi jellyfish-haircut, o tunsoare mai atipică, o combinaţie de două tunsori, cu layers-uri lungi pe dedesubt. Buzz-haircut este o tunsoare împrumutată din hair-stylingul masculin, iar pixie-haircut, mereu la modă, dar are particularitatea pentru anul 2024 că partea din faţă de breton este mai lungă, iar partea de laterale şi din spate sunt texturizate şi mai scurte. Toate tunsorile realizate au fost vopsite şi colorate potrivit elementului din natură care le-a inspirat şi astfel am creat o pictură pe păr pentru fiecare pentru a le evidenţia muza şi farmecul.”, detaliază Adrian Perjovschi tunsorile şi coafurile considerate de el HIT-urile trendurilor de anul viitor.

Adelina Pestriţu este celebritatea din România care a mers pe mâna lui Adrian Perjovschi şi poartă deja cea mai trendy tunsoare a anului 2024, butterfly haircut, iar în proiectul „Frumuseţea este ARTĂ” participă cu un look exemplificativ pentru această tunsoare şi cu un input complet despre rutina ei de îngrijire, esenţială pentru un păr strălucitor şi sănătos. „Ne bucurăm să susţinem trendurile în materie de hairstyling şi anul acesta, deoarece, pentru Head & Shoulders, îngrijirea părului este premiza oricărei coafuri spectaculoase. Colecţia din 2024 reuşeşte să îmbine arta, frumuseţea şi creativitatea, lucruri pe care brandul Head & Shoulders le promovează activ, printr-un proiect artistic unic, denumit „Beauty Trends 2024 ”, a declarat partenerul principal al evenimentului, Head & Shoulders.  

Culoarea anului 2024, anunţă experţii de la Jovsky Studio, este „apricot crush”, acel ton de portocaliu spre piersică, foarte bine pus în valoare atât în industria frumuseţii, cât şi în fashion, în arhitectura de interior sau în designul de produs. „Pentru anul 2024, sărbătorim nuanţa-vedetă Apricot Crush, caldă, dar revigorantă şi energică! O putem integra foarte uşor în rutina noastră de make-up, fie cu un machiaj monocromatic, fie jucându-ne cu ea pe pleoape, buze ori pometi! Printre noutăţile din make-up cu care vine 2024 avem machiajul hibrid care oferă o întreagă rutină în câteva minute. Produsele de machiaj în trend sunt cu acoperire mică, produse uşor de folosit pentru a realiza un  machiaj glam!”, povesteşte Mădă Petcu, make-up artist, despre trendurile în materie de machiaj pentru anul următor.

Culori pastelate şi tonuri metalice la ochi, accesorii aplicate, influenţe gotice, buze negre, îndrăzneţe sau holografice, sprâncene decolorate sau eyeliner grafic, look-ul minimalist, toate sunt, conform Danei Petrina, make-up artist, parte dintre cele mai importante tendinţe pentru 2024 în materie de make-up: „Indiferent de ce iţi doreşti, exista cel putin o tendinţă în care fiecare dintre noi se poate regăsi în sezonul următor. Să nu uităm că un punct permanent în lista trendurilor din orice an îl reprezintă pielea sănătoasă şi tenul radiant! Pentru că, aşa cum spune si tema evenimentului de anul acesta frumuseţea fiecăreia dintre noi poate fi artă, dacă ştim să avem grijă de noi!”.

Artista Arina Bican, cunoscută publicului larg pentru picturile ei cu inspiraţii şi multe elemente din natură, cu personaje feminine, cu trăsături din regnul animal al căror păr lung şi spectaculos este prezent în fiecare lucrare, a imaginat şi a creat pentru evenimentul „Frumuseţea este ARTĂ” adevărate picturi pe ţinutele modelelor în dorinţa de a transmite într-un mod unic şi creativ ideea de personaj complet, de TOT unitar în artă, ca şi în viaţă - între hair, make-up, fashion, natură şi pictură.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici