Afişe împotriva IPS Daniel, lipite în centrul Capitalei

Mai multe afişe care contestă "candidatura" IPS Daniel al Moldovei şi Bucovinei la funcţia de patriarh au fost lipite în zona Calea Victoriei şi Piaţa Romană, reprezentanţii Mitropoliei apreciind că iniţiativa este menită să "creeze ură, dezbinare şi confuzie în Biserică".

5 afișări
Imaginea articolului Afişe împotriva IPS Daniel, lipite în centrul Capitalei

Afişe împotriva IPS Daniel, lipite în centrul Capitalei

"Comunitatea Creştinilor Ortodocşi Practicanţi din cadrul Bisericii Ortodoxe Române" îndeamnă credincioşii, prin afişele lipite în zonele centrale ale Capitalei (similare celor lipite la Iaşi), să respingă "candidatura" IPS Daniel şi a mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu.

"Nu vream patriarh fost angajat al catolicilor, propus de masoni, cu înclinaţii de dictator cum este IPS Daniel Ciobotea", scrie pe afişe.

Totodată, autorii acestuia îl acuză pe IPS Daniel că ar fi lucrat zece ani în Elveţia "pentru catolici", candidatura sa ar fi fost anunţată de Sorin Frunzăverde, apreciat ca mason, iar în activitatea sa ierarhul moldovean ar fi intrat în conflict cu călugării din mănăstirile aflate în ascultarea sa.

"Nu există o organizaţie ortodoxă care poartă acest nume (cel de pe afiş - n.r.). Dacă ar fi fost creştini practicanţi, ar fi făcut ascultare de Biserică şi nu ar fi scris aşa ceva. Acuzele aduse sunt penibile şi ridicole, iar autorii afişului profită de situaţia creată - alegerea patriarhului - şi încearcă să lovească în Biserică", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB), preotul Constantin Sturzu.

Preotul a mai spus că autorii afişului sunt străini de "duhul ortodoxiei", întrucât acuzele aduse sunt nefondate.

"Adevaraţii creştini nu calomniază. Şi cu atât mai mult nu îşi calomniază ierarhii. Sunt cunoscute iniţiativele IPS Daniel de promovare a ortodoxiei în ţară, dar mai ales în străinătate", a explicat preotul Constantin Sturzu.

Purtătorul de cuvânt al MMB a apreciat că autorii afişului doresc în primul rând să discrediteze Biserica, iar în al doilea rând să influenţeze alegerea patriarhului.

Pe acelaşi afiş, mai sunt prezentate şi poze ale unor preoţi apreciaţi de BOR ca "mari duhovnici".

"Prin fotografiile acelor mari duhovnici încearcă să se creeze impresia de legitimitate, încearcă să câştige credibilitate. În fapt, mulţi din cei de pe afiş sunt morţi şi nu pot da mărturie în legătură cu cele susţinute de autorii protestului, iar cei vii nu sunt de acord cu ce este scris acolo", a explicat preotul Constantin Sturzu.

Prin acelaşi afiş, "Comunitatea Creştinilor Ortodocşi Practicanţi" contestă şi "candidatura" mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, apreciind că nu este potrivit la conducerea BOR un ierarh "fost angajat al Securităţii", aceştia arătând că acest fapt este certificat de CNSAS şi recunoscut de ierarhul bănăţean.

Surse din BOR au declarat că apariţia afişelor coincide cu posibila intrare în cursa pentru ocuparea scaunului patriarhal a IPS Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, "cerută" de credincioşi prin intermediul unei publicaţii cu profil religios.

IPS Daniel este locţiitorul patriarhului BOR, fiind unul dintre favoriţii la funcţia ocupată până de curând de PF Teoctist. De-a lungul timpului, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române au existat persoane care l-au contestat pe IPS Daniel, nefiind de acord cu deschiderea sa către ecumenism şi către dialgul interreligios.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici