Agathon: Nicio confederaţie sindicală sau patronală nu vrea modificări la Codul muncii

Confederaţiile sindicale şi patronale resping propunerea Ministerului Munci de modificare a Codului muncii, afirmând că noile prevederi au fost făcute la presiunea Camerei de Comerţ Româno - Americane şi a Consiliului Investitorilor Străini, fără consultarea partenerilor sociali.

20 afișări
Imaginea articolului Agathon: Nicio confederaţie sindicală sau patronală nu vrea modificări la Codul muncii

Agathon: Nicio confederaţie sindicală sau patronală nu vrea modificări la Codul muncii (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Vicepreşedintele Alianţei Confederaţiilor Patronale din România, Dan Matei Agathon, a declarat, vineri, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că nicio confederaţie patronală şi nicio confederaţie sindicală nu doresc modificarea Codului Muncii şi nu sunt de acord "cu niciun cod de dialog social", pentru că asta ar însemna modificarea Codului muncii.

Potrivit lui Agathon, confederaţiile sindicale şi patronale se vor întâlni la CES, luni, de la ora 12.00 pentru a stabili un program privind elaborarea împreună a şase legi fundamentale (Legea sindicatelor, Legea patronatelor, Legea contractului colectiv de muncă, Legea CES, Legea conflictelor de muncă şi Legea negocierii contractelor coletive de muncă).

"Vom face un grafic şi ne vom întâlni la nivel de experţi şi apoi la nivel de conducere de confederaţii sindicale şi patronale şi vom da Guvernului propunerile noastre", a declarat Agathon.

El a precizat că nici măcar patronatele nu pot fi de acord cu anumite prevederi din proiectul Ministerului Muncii privind Codul muncii şi a afirmat că acestea au fost făcute la presiunea Camerei de Comerţ Româno - Americane şi a Consiliului Investitorilor Străini.

"După ce vom stabili cele şase legi am putea discuta şi de o modificare a Codului muncii. Nu am discutat şi nu vom discuta altă modificare făcută de altcineva în afară de sindicate şi patronate", a declarat Agathon, precizând la actualul Cod al muncii s-a negociat tip de doi ani de zile.

Vicepreşedintele Alianţei Confederaţiei Patronale din România a afirmat că cele două entităţi despre care afirmă că au făcut presiune pentru modificarea Codului Muncii nu sunt organizate patronal şi, prin urmare, nu ar fi avut dreptul să facă astfel de propuneri.

Potrivit proiectului de modificare a Codului Muncii, obţinut de MEDIAFAX, perioada pentru care poate fi încheiat un contract individual de muncă pe durată determinată va creşte de la cel mult doi ani la trei ani, iar un astfel de contract va putea fi prelungit şi după expirarea termenului, "pentru perioada realizării unui proiect, program sau lucrări".

Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână, se mai arată în proiect. Actualul Cod al Muncii stabileşte o perioadă de referinţă de trei luni luată în calcul pentru depăşirea duratei maxime a timpului de muncă.

Documentul mai prevede că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile după efectuarea acesteia, nu în 30 de zile, cum stabileşte legislaţia în vigoare.

Perioada de probă în care sunt verificate aptitudinile salariatului va fi extinsă, iar contractul de muncă poate înceta fără preaviz pe durata sau la sfârşitul acestei perioade, angajatorul având dreptul să încadreze succesiv mai mult de trei persoane pentru acelaşi post în intervalul de probă, se mai arată în proiectul obţinut de MEDIAFAX.

Termenul de preaviz impus angajatului care demisionează va fi extins de la maximum 15 zile la cel puţin 20 zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, şi de la 30 la 45 zile pentru salariaţii cu funcţii de conducere.

Proiectul de act normativ prevede că în cazul în care programarea concediilor se face fracţionat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puţin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt, faţă de 15 zile prevăzute în legislaţia actuală.

Proiectul de modificare a Codului muncii trimis de Ministerul Muncii sindicatelor şi patronatelor reprezintă primele propuneri transmise de investitorii din ţară, fiind consultaţi şi profesori universitari asupra unor articole, a declarat, luni ministrul Ioan Botiş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici