„Ne concentrăm eforturile pe principalele artere, intrări-ieşiri în marile aglomerări urbane, pe Valea Prahovei, în zona staţiunilor turistice şi, binenţeles, în zona pârtiilor de schi. Ca element de noutate, în aceste zile, vom apela la supravegherea traficului cu ajutorul unor drone ale Institutului Naţional de Cercetări Aerospaţiale. Este un concept care a fost implementat în mai multe ţări europene şi pot să vă dau exemplu Finlanda, Belgia, Olanda, Germania. Rolul acestei supravegheri este de a depista unde sunt blocaje în trafic şi a îndruma echipajele de Poliţie Rutieră să acţioneze în zonele respective”, a declarat un reprezentant al Poliţiei Române.
Poliţiştii au precizat că Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale le-a pus la dispoziţie o dronă, care va acţiona cu preponderenţă pe Valea Prahovei.
Aproximativ 8.200 de poliţişti, 5.500 de jandarmi, 4.100 de poliţişti de frontieră şi 5.100 de pompieri vor acţiona zilnic, în perioada 23 – 26 decembrie, pentru asigurarea ordinii publice în minivacanţa de sărbători, potrivit Ministerului Afacerilor Interne.
Poliţiştii şi jandarmii vor fi prezenţi mai ales în locurile aglomerate, în târguri, gări, staţiuni turistice, dar şi în zona celor 16.400 de lăcaşe de cult unde vor fi organizate ceremonii religioase specifice perioadei.
În staţiunile de la munte, aproximativ 300 de jandarmi montani vor fi mobilizaţi zilnic pentru a putea interveni în ajutorul turiştilor.
Peste 1.400 de poliţişti rutieri vor acţiona zilnic pentru a-i prinde pe şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi pe cei care circulă cu viteză.
 							 							Citeşte şi: 							RETROSPECTIVĂ 2017: Sistemul penitenciar, între decizia CEDO şi recursul compensatoriu. Situaţia în ÎNCHISORILE din România 							
 							 							Citeşte şi: 							Legea referendumului, modificată. Proiectul iniţiat de PSD îl scoate din procedură pe preşedintele României 							
 							 							Citeşte şi: 							Trei copii şi mama lor au fost răniţi într-un grav accident, după ce două autoturisme şi un tir s-au ciocnit  							
 							 							Citeşte şi: 							IGSU începe primele teste ale sistemului de avertizare RO-ALERT/ Ce MESAJ vor primi românii 							
 							 							Citeşte şi: 							Institutul Cantacuzino, transferat oficial la MApN. În doi ani ar trebui să înceapă producţia de vaccin