Un locatar a făcut public un video surprins de camerele de supraveghere din data 29 iulie, în zona Griviţei din Braşov, în care un tânăr smulge o plasă din mâinile unei bâtrâne care abia poate să meargă.
Tânărul era aşteptat la câţiva metri de un alt bărbat.
Până în prezent, tâlharul nu a putut fi găsit de către autorităţi.
„Duminică, în jurul orei 14.00, Poliţia a fost sesizată cu privire la cele surprinse de camera de supraveghere. Se desfăşoară cercetări şi activităţi investigative, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. Fapta a fost comisă pe strada Griviţei. Nu a fost sesizată de partea vătămată”, a declarat, corespondetului MEDIAFAX, Ionuţ Marin, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.
Dacă va fi prins, autorul riscă până la şapte ani în închisoare.
Citeşte şi: Ploile fac ravagii în ţară: Copaci, pietre şi revărsări de ape pe mai multe drumuri din Neamţ. Drumul către mănăstirea Petru Vodă, închis
Citeşte şi: Accident pe Litoral: Un şofer băut a lovit doi turişti pe o trecere de pietoni şi a fugit
Citeşte şi: Nepoata lui Bercea Mondial, sub control judiciar, după ce a fost acuzată că a lovit cu maşina un copil şi a fugit
Citeşte şi: Nou cod galben de PLOI în 14 judeţe, până luni seara. Cea mai ploioasă VARĂ din ultimii opt ani/ Vezi judeţele vizate | HARTA