ALPAB: De miercuri încep activităţile de agrement pe lacurile din Capitală

Directorul adjunct al ALPAB, Radu Popa, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că activităţile de agrement pe Lacul Cişmigiu vor începe de miercuri, pe Lacul Herăstrău vor fi reluate în cursul săptămânii, iar pe Lacul Carol în perioada imediat următoare.

25 afișări

Potrivit directorului adjunct al Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), Lacul Cişmigiu a fost alimentat cu apă, iar miercuri nivelul apei va fi suficient de ridicat, astfel încât plimbările de agrement pe lac să poată începe.

Oficialul ALPAB a precizat că de miercuri va începe şi alimentarea cu apă a Lacului Herăstrău, urmând ca peste câteva zile să fie deschise activităţile de agrement în zonă.

De asemenea, a fost finalizată operaţiunea de curăţare a Lacului Carol, autorităţile locale precizând că activităţile de agrement pe acest lac vor fi deschise în perioada imediat următoare.

În prezent, angajaţii ALPAB finalizează curăţarea celor 73 de fântâni administrate de Autoritatea Locală, directorul precizând că până de Sărbătoarea Floriilor să fie funcţionale.

Şi în incinta ştrandurilor se lucrează la amenajarea parcurilor, termenul pe care municipalitatea îl anunţă fiind data de 1 mai.

Directorul Radu Popa a spus că au fost comandate şi urmează să fie montate suporturile pentru biciclete la intrările în parcurile Cişmigiu şi Herăstrău.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici