Amenzi de peste 10 milioane de lei. 7.385 de persoane nu au respectat restricţiile de circulaţie, în ultimele 24 de ore

Un număr de 7.385 de persoane nu au respectat restricţiile de circulaţie, impuse de starea de urgenţă, în ultimele 24 de ore, transmite, joi, Grupul de Comunicare Strategică. Până în prezent, au fost deschis 271 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

598 afișări
Imaginea articolului Amenzi de peste 10 milioane de lei. 7.385 de persoane nu au respectat restricţiile de circulaţie, în ultimele 24 de ore

„Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 271 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal”, arată GCS.

Totodată, în ultimele 24 de ore, Poliţia şi Jandarmeria au aplicat, 555 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

„Poliţiştii au depistat, în acelaşi interval de 24 de ore, 7.385 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.585.135 de lei”, arată sursa citată.

Autorităţile amintesc cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358.

Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici