Anchetă a Poliţiei după găsirea unor oseminte umane, pe un teren agricol de lângă Râmnicu Vâlcea

Poliţiştii din Vâlcea au deschis o anchetă după ce, pe un teren agricol din apropierea municipiului Râmnicu Vâlcea, au fost găsite oseminte umane, acestea fiind duse la morgă pentru ca legiştii să stabilească data aproximativă a decesului acelei persoane, dar şi cauzele morţii.

636 afișări
Imaginea articolului Anchetă a Poliţiei după găsirea unor oseminte umane, pe un teren agricol de lângă Râmnicu Vâlcea

Anchetă a Poliţiei după găsirea unor oseminte umane, pe un teren agricol de lângă Râmnicu Vâlcea

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vâlcea, o persoană a sunat, sâmbătă seară, la 112 şi a anunţat că pe un teren agricol de la marginea municipiului Râmnicu Vâlcea a descoperit oseminte care par a fi dintr-un schelet uman, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ajunşi la locul indicat, poliţiştii de la Serviciul Investigaţii Criminale au constatat că sesizarea se confirmă.

Osemintele au fost ridicate şi transportate la morgă, iar poliţiştii aşteaptă acum rezultatele analizelor făcute de medicii legişti, care ar trebui să stabilească, în urma necropsiei, cauza morţii, dar şi data aproximativă a decesului.

Până în prezent nu există indicii nici în legătură cu data şi cauzele decesului, nici în legătură cu identitatea persoanei îngropate pe terenul agricol de la marginea oraşului Râmnicu Vâlcea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici