Faptele de care este acuzat ar fi fost comise în anii 2015 şi 2016.
Eugen Stan a fost dus, miercuri, din arest la Parchetul General, unde i s-au adus la cunoştinţă noile acuzaţii.
Sursele menţionate au precizat că acesta a refuzat să dea declaraţii.
Eugen Stan, poliţistul de la Brigada Rutieră a Capitalei, acuzat că a agresat doi copii într-un lift al unui bloc din cartierul bucureştean Drumul Taberei, a fost arestat la începutul lunii ianuarie.
Potrivit procurorilor, pe 5 ianuarie 2018, între 10:10-10:55, în incinta unui bloc din sectorul 6 – în lift şi pe palierul etajului 8 -poliţistul a pupat-o pe obraji, pe gură şi în zona abdominală şi i-a pus mâna în zonele intime fetiţei în vârstă de cinci ani şi l-a pupat pe obraji pe băiatul în vârstă de 9 ani.
Acesta este suspect principal şi în alte cazuri similare.
După comiterea faptelor de la începutul anului au fost demarate verificări la nivelul Poliţiei Române. Cazul a dus la un scandal în cadrul IGPR, dar şi la neînţelegeri în cadrul PSD; premierul de la acel moment, Mihai Tudose, refuzând schimbarea lui Bogdan Despescu. Şeful IGPR a fost demis după schimbarea lui Mihai Tudose.
Citeşte şi: DATA de la care maşinile surprinse cu ITP expirată vor fi blocate, iar numerele de înmatriculare vor fi CONFISCATE
Citeşte şi: Ambasada Franţei nu comentează întâlnirea Kovesi-ministrul francez de Externe. Nicio poză cu şefa DNA pe Facebook-ul ambasadei | FOTO
Citeşte şi: Ultimul termen din dosarul ANRP, în care este judecată Alina Bica, stabilit pentru 20 aprilie
Citeşte şi: COD PORTOCALIU de inundaţii pe Dunăre până în 20 aprilie, COD GALBEN până la sfârşitul lunii
Citeşte şi: SCANDALUL locurilor repartizate la facultăţi: Cele mai mai importante universităţi din ţară reacţionează. Ce spun rectorii
Citeşte şi: Autobuze cu wifi, camere video şi sistem audio de informare a nevăzătorilor în staţii, la Cluj | GALERIE FOTO