Anchetă penală în cazul celor care i-au atacat pe poliţişti în Piaţa Obor (VIDEO)

Procurorii au declanşat urmărirea penală împotriva agresorilor celor cinci poliţişti comunitari, care au fost răniţi, vineri, în conflictul cu comercianţii din Piaţa Obor, din Capitală, trei dintre aceştia fiind internaţi în Spitalul de Urgenţă Floreasca.

1 afișare
Imaginea articolului Anchetă penală în cazul celor care i-au atacat pe poliţişti în Piaţa Obor (VIDEO)

Anchetă penală în cazul celor care i-au atacat pe poliţiştii comunitari în Piaţa Obor

Procurorii de la Parchetul Judecătoriei sectorului 2 au început urmărirea penală în cazul celor care i-au atacat pe poliţiştii comunitari, care erau în misiune de apărare a producătorilor de legume şi fructe împotriva speculanţilor care doreau să le ocupe cu forţa tarabele, informează Biroul d epresă al Primăriei sectorului 2.

"Văzând ca nu reuşesc în acţiunea de intimidare, au atacat cu violenţă forţele de ordine, folosind cuţite şi pietre, ocazie cu care au fost răniţi patru poliţişti comunitari: unul prin înjunghiere, iar alţi trei cu traumatisme craniene. Organele de anchetă au demarat cercetările pentru identificarea şi acţionarea în instanţă a celor vinovaţi de atacarea şi rănirea forţelor de ordine, respectivii fiind încadraţi la săvârşirea infracţiunii de ultraj şi tulburarea liniştii publice", a preciat Primăria.

VIDEO

Surse din Poliţia Comunitară au declarat că unul dintre poliţişti internaţi a fost grav rănit la cap, de o greutate pentru cântar aruncată de unul dintre comercianţi, celălalt are o rană mai uşoară, tot la cap, produsă de bucăţile de beton aruncate de agresori, iar cel de al treilea poliţist internat are sternul rupt.

Totodată, au mai fost răniţi doi poliţişti, însă aceştia nu au avut nevoie de spitalizare. Cei doi au fost tăiaţi pe mâini de comercianţi, unul dintre ei salvând viaţa şefului Administraţiei Piaţelor din Sectorul 2.

În urmă cu trei zile, Administraţia Pieţelor Sector 2 a început mutarea comercianţilor din Piaţa Obor pe noul amplasament, conform planificărilor pe amplasamentul provizoriu care a fost amenajat lângă Hala Obor.

Potrivit unui comunicat de vineri al Primăriei Sectorului 2, clanurile mafiote din Piaţa Obor, care cresc artificial preţurile la legume şi fructe, i-au scos cu forţa pe ţăranii producători pentru a ocupa ei tarabele de legume şi fructe.

În urma intervenţiei Poliţiei Comunitare a sectorului 2, comercianţii i-au atacat cu arme albe şi pietre, fiind răniţi trei poliţişti (doi înjunghiaţi şi unul cu capul spart).

Comercianţii, care nu vor avea loc la cele aproximativ 600 de tarabe existente pe amplasamentul provizoriu vor fi direcţionaţi către restul de pieţe agroalimentare din sectorul 2, respectiv Colentina şi Vatra Luminoasă.

La faţa locului a venit viceprimarul sectorului 2, Dan Cezar Ioan, care a fost întâmpinat cu ostilitate de comercianţi, aceştia huiduindu-l şi apropiindu-se ameninţător de el.

În ciuda insistenţelor viceprimarului de a face şedinţa în piaţă, comercianţii au refuzat, iar forţele de ordine au format un culoar până la sediul Poliţiei Comunitare din Piaţa Obor, unde au loc discuţii între reprezentanţii comercianţilor, ai Primăriei, ai Poliţiei Comunitare, Poliţiei Capitalei, Jandarmeriei şi Administraţiei Piţelor, cu privire la dezamorsarea cinflictului.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, locotenentul Marius Militaru, a declarat pentru MEDIAFAX că poliţiştii comunitari le-au solicitat ajutorul pentru aplanarea conflictului. La faţa locului au fost trimise trei echipaje de jandarmi care, în scurt timp, au reuşit să aplaneze, temporar, conflictul.

La ora transmiterii acestei ştiri, aproximativ 200 de persoane manifestau în faţa Administraţiei Pieţelor din Sectorul 2, nemulţumiţi de modul în care s-a făcut redistribuirea tarabelor.

Administraţia publică locală a sectorului 2 va începe, în următoarele luni, lucrările de modernizare a Pieţei Obor, astfel încât aceasta să ofere bucureştenilor condiţii normale pentru achiziţionarea legumelor şi fructelor proaspete, să elimine speculanţii şi intermediarii care cresc nejustificat preţurile produselor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici