Andronescu: Am identificat câteva sute de diplome false

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu ştie dacă cifra de 15.000 vehiculată în scandalul diplomelor false este chiar precisă, în ancheta ministerului fiind identificate câteva sute, demnitarul adăugând că verificările vor continua.

145 afișări
Imaginea articolului Andronescu: Am identificat câteva sute de diplome false

Andronescu: Am identificat câteva sute de diplome false (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu ştiu dacă putem vorbi de 15.000 de diplome false. Până acum am identificat câteva sute, dar ancheta continuă", a declarat Ecaterina Andronescu.

Ministrul a adăugat că în cazul celor câteva sute de documente false depistate, este vorba de diplome de bacalaureat.

Ecaterina Andronescu a adăugat că "cei găsiţi vinovaţi vor fi sancţionaţi conform legii cu sancţiuni foarte drastice".

Corpul de Control al Ministerului Educaţiei a demarat, săptămâna trecută, o anchetă în cazul celor cinci persoane, între care şi doi foşti profesori universitari, suspectate că au eliberat diplome false şi foi matricole.

Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării (MECI) s-a autosesizat în cazul diplomelor false, după articolele apărute în media, iar două echipe de control verifică simultan cele cinci universităţi unde au fost organizate examenele de licenţă pentru studenţii proveniţi de la cele două instituţii de învăţământ superior neacreditate, universităţile "Alexandru Ghica" şi "Europa Ecor" din Alexandria.

Verificările au vizat dosarele de înscriere la licenţă, respectiv diplomele de bacalaureat, copiile după catele de identitate, certificatele de naştere şi file matricole.

Mai mulţi profesori de la Universităţile "Alexandru Ghica" şi "Europa Ecor" din Alexandria sunt cercetaţi pentru eliberarea a 15.000 de diplome şi foi matricole false. Potrivit poliţiştilor, dosarele de absolvire erau întocmite în numai câteva săptămâni, în domeniul economic, petrol şi gaze. Universităţile se aflau în proces de lichidare din 2001.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici